25 dec. 2023 | 08:00

Utilizarea de iPhone, interzisă prin lege în cea mai populată țară din lume. Motivul pentru decizia autorităților chineze, unde se aplică

ACTUALITATE
Utilizarea de iPhone, interzisă prin lege în cea mai populată țară din lume. Motivul pentru decizia autorităților chineze, unde se aplică

La fel cum multe țări europene și SUA au optat pentru interzicerea utilizării de TikTok pe dispozitivele autorităților guvernamentale și parlamentare, de frica faptului că datele personale ale utilizatorilor ar putea fi accesate de chinezi, China a adoptat o măsură la fel de agresivă. Aceasta din urmă vizează însă o interdicție de utilizare a oricărui model de iPhone.

Un număr record de agenții chineze și companii controlate de autoritățile de la Beijing au cerut personalului lor să nu aducă la serviciu iPhone-uri produse de Apple și nici alte dispozitive străine, conform informațiilor obținute de Bloomberg News, citând persoane apropiate de subiect.

Citește și: iPhone 14 este regândit la interior și poate fi reparat mult mai ușor: cât de adevărat este, de fapt. Ce au arătat testele „pe viu”

China împotriva Occidentului, episodul N

Departe de a fi prima oară când autoritățile chineze încearcă să reducă dependența de tehnologiile străine, după aproximativ un deceniu de eforturi în acest sens, Apple pare să fie cea mai recentă victimă a războiului rece. Ca referință, Beijingul cerut tuturor firmelor asociate statului, dar și băncilor, să utilizeze doar software local, promovând producția internă de cipuri semiconductoare.

Ca naționalismul extremist să fie la apogeu, doar în ultima lună, firme de stat și departamente guvernamentale din cel puțin opt provincii au început să instruiască angajații să poarte doar mărci locale, conform aceleiași surse. Apple nu are o poziție oficială pe marginea subiectului, dar este improbabil să facă vreun comentariu pentru a nu supăra și mai mult autoritățile care au impus restricția.

Citește și: Apple, „persona non grata” în această țară. Ce s-a întâmplat, presupusa legătură cu Huawei

Problemele cu Apple s-au acutizat în decembrie

În luna decembrie a acestui an, firme mai mici și agenții din orașe de rang inferior din provincii precum Zhejiang, Shandong, Liaoning și Hebei, care găzduiește cea mai mare fabrică de iPhone din lume, au emis propriile directive verbale, conform Economedia.ro.

Interdicțiile legate de utilizarea iPhone-urilor au început în 2023 să fie introduse în cât mai multe organizații guvernamentale din China, pe parcursul anului fiind extinse la un număr tot mai mare de ministere și organisme guvernamentale. Cel puțin trei ministere și organisme guvernamentale au introdus în luna septembrie această obligație pentru angajați.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele