Unele părți din Americii de Sud sunt sufocate de un val de căldură în mijlocul iernii. A fost înregistrată o nouă temperatură record. Avertismentul specialiștilor
Temperaturile extreme în munții Anzi din America de Sud au atins 37 de grade Celsius, ceea ce i-a determinat pe oamenii de știință să avertizeze că ceea ce este mai rău încă nu s-a întâmplat, deoarece perturbarea climatică cauzată de om și El Niño provoacă ravagii în întreaga regiune, scrie The Guardian. Munții Anzi sunt cel mai lung lanț muntos continental din lume. Ei se întind de-a lungul coastei de vest a Americii de Sud prin Venezuela, Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina și Chile.
Valul de căldură din Anzi este un semn al lucrurilor care vor urma, avertizează oamenii de știință
Valul de căldură din Anzii centrali chilieni topește zăpada aflată la mai puțin de 3.000 de metri, ceea ce va avea efecte asupra oamenilor care locuiesc în văile din aval și care depind de apa de topire în timpul primăverii și al verii.
Marți, 8 august, a fost, probabil, cea mai caldă zi de iarnă din nordul Chile din ultimii 72 de ani, potrivit lui Raul Cordero, climatolog la Universitatea din Groningen, care a declarat că temperatura de 37 de grade Celsius înregistrată la stația Vicuña Los Pimientos din regiunea Coquimbo a fost cauzată de o combinație de încălzire globală, El Niño și rafalele dinspre est, cunoscute de localnici sub numele de vânturile Terral, care aduc vreme caldă și uscată.
Zeci de stații de monitorizare meteorologică la peste 1.000 de metri altitudine au înregistrat temperaturi de peste 35 C în timpul iernii, potrivit blogului Extreme Temperatures Around The World.
South America is living one of the extreme events the world has ever seen
Unbelievable temperatures up to 38.9C in the Chilean Andine areas in mid winter ! Much more than what Southern Europe just had in mid summer at the same elevation: This event is rewriting all climatic books pic.twitter.com/QiiUKllWWP— Extreme Temperatures Around The World (@extremetemps) August 1, 2023
Cordero a spus că căldura neobișnuită la această altitudine a fost o sursă de îngrijorare. „Principala problemă este modul în care temperaturile ridicate exacerbează seceta (din estul Argentinei și Uruguayului și accelerează topirea zăpezii”.
Penuria de apă este deja o problemă gravă în capitala Uruguayului și în jurul acesteia, Montevideo, unde rezervoarele se epuizează, iar apa de la robinet nu mai este potabilă.
America de Sud a suferit una dintre cele mai călduroase perioade ianuarie-iulie înregistrate vreodată. Chile a fost una dintre cele mai afectate țări, cu incendii la începutul anului și acum cu secete prelungite. Cordero a declarat că Santiago se sufocă în cel de-al nouălea val de căldură din ianuarie și se așteaptă să depășească recordul anual de 10 valuri de căldură, stabilit în 2020.
Marcos Andrade, directorul de fizică atmosferică de la Universidad Mayor de San Andrés din La Paz, a declarat că platoul andin din Bolivia și Peru s-a confruntat, de asemenea, cu o vreme „neobișnuită” de la începutul anului.
„La Puno, de cealaltă parte a lacului Titicaca, au avut cea mai secetoasă lună ianuarie de când au început înregistrările, în urmă cu 59 de ani. În luna mai, am avut o furtună cu 20% din precipitațiile anuale obișnuite”, a spus el. „Iarna a fost, de asemenea, neobișnuit de caldă. Am doborât recorduri de temperatură în unele părți ale țării”.
El și-a exprimat îngrijorarea că ar putea urma ceva mai rău pe măsură ce emisfera sudică se apropie de vară. „El Niño atinge de obicei vârful la sfârșitul anului. Nu cred că am văzut încă toate efectele.
Când a fost înregistrată cea mai ridicată temperatură
De asemenea, aceasta marchează a doua cea mai mare temperatură înregistrată vreodată pentru iarna țării – care se întinde din iunie până în august. Doar în august 1951 a fost înregistrată o temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius (99,1 Fahrenheit) în Copiapó.
„Marți a fost probabil cea mai caldă zi de iarnă din nordul Chile din ultimii 72 de ani”, a declarat pentru CNN Raul Cordero, climatolog la Universitatea din Groningen, Olanda.
El Niño, un model climatic natural care își are originea în Oceanul Pacific tropical, aduce temperaturi mai ridicate decât media la suprafața mării și are o influență majoră asupra vremii pe tot globul. Pe lângă încălzirea globală, cauzată de arderea de către oameni a combustibililor fosili care încălzesc planeta, temperaturile pot atinge niveluri record.