Un nou rival pentru Dacia Spring: Când apare și cât costă Hyundai Casper
Segmentul micro-SUV-urilor electrice devine tot mai tentant pentru constructori.
Hyundai se transformă într-un rival
Hyundai testează în prezent versiunea electrică a modelului Casper, pentru a o vinde în Europa, arată Profit.
Citește și Hyundai Kona primește o actualizare necesară: Cum vrea să rămână în topul industriei auto
Dacia Spring a determinat alți producători auto să înceapă sau să investească în proiecte similare. Hyundai este unul dintre aceștia, mai ales că vorbim despre o marcă cu experiență deja pe zona de automobile electrice și cu volume importante vândute, atât pe piața europeană, cât și la nivel global.
Ce este Casper
Modelul Casper este un micro-SUV care amintește cu silueta sa de Suzuki Ignis și care se vinde în prezent doar pe piața sud-coreeană, cu motoare termice, conform sursei citate.
Citește și Hyundai își diversifică activitatea: Cum arată și când apare vehiculul zburător al companiei
Mașina ar putea fi un corespondent pentru celebrele key-cars din Japonia, care beneficiază de facilități fiscale, datorită dimensiunilor reduse. Hyundai Casper este produs de un partener Hyundai, Gwangju Global Motors, și are doar 3,60 metri lungime.
Hyundai testează
Deși versiunea cu motor pe benzină nu a fost vândută niciodată pe alte piețe, cu atât mai puțin în Europa, în ultima perioadă au fost fotografiate pe șosele europene exemplare Casper camuflate, echipate cu motoare electrice.
Citește și Citroen, cel mai important rival pentru Dacia: Producătorul de la Mioveni are motive de îngrijorare
În același timp, mai multe informații provenind din apropierea companiei coreene arată că Hyundai și-a propus să-și extindă oferta de mașini electrice din UE cu un model urban, care să concureze direct Dacia Spring, conform Profit.
Deocamdată nu există informații oficiale despre planurile pe care Hyundai le are cu modelul electric pe care îl testează în Europa, însă bazat pe un calendar obișnuit, în 2024 am putea primi primele comunicări oficiale referitoare la acest model.