19 iul. 2023 | 15:21

Incendii în București și la periferie. ISU a trimis 15 autospeciale de stingere

ULTIMA ORĂ
Share
Incendii în București și la periferie. ISU a trimis 15 autospeciale de stingere

Un incendiu de vegetație uscată s-a produs, din nou, în Măgurele, în aceeași zonă ca ieri, 18 iulie. Pompierii au localizat incendiul și intervin în aceste moment cu 15 autospeciale de stingere.

Un nou incendiu la ieșirea din București

Update 19 iulie, ora 15.29. Conform ISU, este vorba de doua focare: unul în strada N.D. Cocea, sector 5, iar cel de-al doilea din Bucuresti-Măgurele, loc. Măgurele, jud. Ilfov.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată produse pe N.D. Cocea, sec.5. Incendiul se manifestă pe un camp pe o suprafață mare cu degajări mari de fum.

Intervin 15 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Misiunea este în dinamică, revenim cu date”, conform ISU.

Reamintim că și ieri, 18 iulie, a avut loc un incendiu puternic în aceeași zonă.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu de vegetație produs între localitățile Bragadiru și Magurele din jud. Ilfov. Incendiul se manifestă pe un camp, cu degajări mari de fum pe o suprafață de aproximativ 10 HA. Alertate 9 autospeciale de stingere cu apă și spumă. Misiunea este în dinamică, revenim cu date suplimentare”, a transmis ISU.