FOTO Cutremur de 5,7 pe Scara Richter în România. 15 replici de diferite intensități au urmat. Arafat, primele declarații
Un nou cutremur s-a produs, marți după-amiază, în România, cu magnitudinea de 5,7 pe scara Richter. Seismul s-a simțit în mai multe zone ale țării, precum Oltenia sau Muntenia. La scurt timp, au urmat două replici de peste 3. Potrivit martorilor, mai multe blocuri din Târgu-Jiu s-au crăpat. De teamă, oamenii au ieșit în stradă.
A fost cutremur de 5,7 în România
Update 14 februarie, ora 21.45. Seismul cu magnitudinea 5,7 de astăzi din România a fost urmat de cincisprezece replici, de diferite intensități. Cea mai recentă replică a avut loc la ora 20.42 și a avut o intensitate de 2,7.
O altă replică de 2,6 a avut loc la ora 20.09, după ce la ora 20:04 avusese loc o altă replică de 2,3. Cu două minute înainte, la 20:02 avusese loc o altă replică de 2,6.
Cutremurul s-a produs la 111km NV de Craiova, 117km SV de Sibiu, 151km V de Pitesti, 153km SE de Timisoara, 174km SE de Arad, 187km S de Cluj-Napoca, 202km E de Belgrade, 206km E de Zemun, 213km V de Brasov, 218km NE de Nis.
Update 14 februarie, ora 20.02. Un bărbat din Târgu Jiu a sărit pe geam, de teama cutremurului. Acesta a ajuns la spital, după ce a sărit de la fereastră. O altă femeie a ajuns la spital cu o luxație. Conform ISU Gorj, nu există nicio victimă din cauza seismului.
Update 14 februarie, ora 17. 42. Șeful DSU, Raed Arafat a făcut declarații. Acesta a prezentat rapoartele în urma seismului puternic de astăzi. Și șeful INFP a vorbit despre cutremur.
„Ieri a fost un cutremur de 5,2 grade, la adâncimea de 10 km, intensitate aîn epicentru a cutremurului de ieri a fost de 5 grade pe scara Mercali, iar astăzi după 16 replici, s-a produs un alt cutremur de 5,7 cu intensitatea de 6 spre 7 grade Mercali.
Adâncimea a fost de 7 km. E o zonă în care nu s-au produs cutremure, decât foarte rare, iar dacă se produceau erau magnitudini mici. Este o surpriză pentru noi că zona respectivă s-a activat. Ea a mai produs cutremure în trecut. În 1943 a fost un cutremur de 5 grade.
Din punct de vedere geologic, mișcarea a fost pe verticală, au fost două plăci care s-au mișcat una față de cealaltă pe vertifcală, la ambele cutremure. Al doilea poate să fie un frate al celuilalt. Nu e o replică a lui”, a spus directorul general al INFP, Constantin Ionescu.
Raed Arafat a prezentat pagubele produse în trei județe: Gorj, Dolj și Mehedinți.
„După cum deja cunoașteți, astăzi, la ora 15:16 s-a produs în Oltenia, județul Gorj, un cutremur semnificativ de 5,7, urmat de cinci replici produse în aceeași zonă, cu efecte în diferite județe. Cel mai important lucru: nu avem victime și efecte grave.
O să explic la nivel central, primul lucru a fost imediat să informă premierul și șeful MAI. IGSU știa și a început procedurile normale în fiecare județ. La nivel național a fost activată grupa operativă la nivelul MAI cu participare de ofițer ai ISU și IGSU și care a avut și o vizită din partea ministrului de Interne care a participat la evaluări și primele rapoarte.
La nivel local, verificarea situațiilor din teren. Este treaba ISU, unde mașinile, personalul ies pentru evaluări. În județul Gorj, unde s-a resimțit mai puternic și am primit apeluri, a fost convocat comitetul județean pentru situații de urgență. Ca urmare a cutremurului produs, au fost efecte în 3 județe: Dolj, Gorj și Mehedinți. Apelurile la 112 au fost în legătură cu fisuri, tencuieli căzute și atacuri de panică.
Să le iau pe județe: Gorj – au fost efecte în 3 localități: Târgu Jiu, Bombești Jiu și Arcani – fisuri la nivelul primăriei și alte locuințe. Cinci persoane au avut atacuri de panică și o persoană din Primărie a fost rănită ușor, cu traumatisme minore.
Avarii constatate: 7 case de locuit cu fisuri sau elemente de construcție căzute, gen cărămidă, hornuri, etc. Una în Arcani și 6 în Târgu Jiu. 4 sedii de instituții: Primăria, Evidența, Biserica și Prefectura. Două spații comerciale (…) Unde apar fisuri se va face evaluarea din partea experților”, a spus Arafat.
„Mesajele ALERT nu se dau înainte de cutremur, iar după cutremur nu se dau decât dacă sunt efecte grave și populația trebuie informată în regim de urgență. A doua sursă de informare este aplicația DSU, portalul Fiipregătit.ro și în ambele veți găsi lucruri despre pregătirea înainte de un cutremur, ce să faci în timpul și după cutremur”, a continuat Arafat.
Update 14 februarie, ora 17.30. O nouă replică s-a produs în Oltenia, Gorj, marți, la ora 17:24:29 (ora României). Potrivit INCDFP, cutremurul a avut magnitudinea ML 4.2, la adâncimea de 15 km. Seismul s-a înregistrat la 106km SV de Sibiu, 106km NV de Craiova, 140km V de Pitești, 164km SE de Timișoara, 182km S de Cluj-Napoca, 182km SE de Arad, 200km V de Brașov, 214km E de Belgrad, 219km E de Zemun și 226km NE de Nis.
Update 14 februarie, ora 16.34. O nouă replică de 2,8 s-a produs în Oltenia, Gorj, la ora 16:25:26, la o adâncime de doar 5 km. Cutremurul a avut loc la 28km N de Craiova, 86km V de Pitești, 139km S de Sibiu, 176km V de Ploiești, 180km V de București, 183km SV de Brașov, 187km NV de Ruse, 208km NE de Nis, 212km N de Sofia și 244km SE de Timișoara.
Știrea inițială: Un cutremur de 5,7 s-a înregistrat în România, marți după-amiază, după seismul de luni, cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter. Mișcarea tectonică a avut loc în zona Olteniei, județul Gorj, dar s-a simțit și în București, Ilfov, Cluj sau Sibiu. Cutremurul de astăzi a fost urmat de două replici (3,4 și 3,5).
Cutremurul de marți s-a produs la ora locală 15:16, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), la o adâncime de 6,2 kilometri şi localizat la 102 km nord de Craiova, 120 km sud-vest de Sibiu şi 146 km vest de Piteşti.
„În ziua de 14.02.2023, 15:16:57 (ora României), s-a produs în OLTENIA, VALCEA un cutremur mediu cu magnitudinea EWS 5,7, la adâncimea de 6,2 km”, potrivit INCDFP.
„În urmă cu puțin timp, în Oltenia, Gorj s-a produs un cutremur cu intensitatea de 5,7 pe Richter, la o adâncime de 40 km. Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. Echipaje operative din județele unde seismul a fost resimțit vor fi trimise în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaștere”, , a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Două replici de 3,4 și 3,5 pe scara Richter
După 10, respectiv 13 minute au urmat două replici, de 3,4 și 3,5: „În ziua de 14.02.2023, 15:26:11 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.4, la adâncimea de 10 km. Cutremurul s-a produs la 100km NV de Craiova, 110km SV de Sibiu, 138km V de Pitesti, 167km SE de Timisoara, 187km SE de Arad, 189km S de Cluj-Napoca, 202km V de Brasov, 214km E de Belgrade, 218km E de Zemun, 220km NE de Nis”, a anunțat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Ulterior, venit și cea de-a doua replică: „În ziua de 14.02.2023, 15:29:53 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.5, la adâncimea de 5 km. Cutremurul s-a produs la 101km SV de Sibiu, 103km NV de Craiova, 133km V de Pitesti, 169km E de Timisoara, 181km S de Cluj-Napoca, 187km SE de Arad, 194km V de Brasov, 221km V de Ploiesti, 221km E de Belgrade, 225km E de Zemun”.