24 mart. 2023 | 11:51

Ucraina, ruptă în două de război? Ce mare aliat nu exclude această variantă, anunț despre Crimeea

ULTIMA ORĂ
Ucraina, ruptă în două de război? Ce mare aliat nu exclude această variantă, anunț despre Crimeea

Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, nu exclude posibilitatea unor negocieri despre frontierele Ucrainei, afirmând că decizia finală va aparține Kievului.

SUA fac un pas în spate? Anunțul care îngrijorează Ucraina

Luând cuvântul în fața unei comisii parlamentare de la Washington, șeful diplomației americane a spus că orice negociere cu Rusia va trebui să fie „echitabilă și durabilă”, adică să respecte independența și integritatea teritorială a Ucrainei, dar „cum se definește acest lucru cu precizie pe teren, ne așteptăm ca ucrainenii să ne spună”. Astfel, Antony Blinken a părut să aprobe faptul că va fi dificil pentru Kiev să recupereze toate teritoriile anexate de Rusia, în special Crimeea.

„Cred că vor exista teritorii în Ucraina pentru care ucrainenii vor fi determinați să lupte pe teren și poate teritorii pentru care vor decide că trebuie să încerce să le recupereze prin alte mijloace”, a subliniat el.

Antony Blinken, evaziv în privința peninsulei Crimeea

Întrebat de politicianul republican Chris Stewart dacă SUA sprijină încercarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a recupera Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014, diplomatul de rang înalt, care consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru o negociere, a insistat că „acestea sunt decizii pe care ucrainenii trebuie să le ia cu privire la modul în care își văd viitorul și la modul în care acest lucru se traduce în suveranitatea, integritatea teritorială și independența țării”.

„Ceea ce nu dorim, în interesul tuturor, este ca acest lucru să fie rezolvat într-un mod care îi va invita doar pe ruși să se repoziționeze, să se reînarmeze și să atace din nou”, a mai spus Blinken.

Occidentul nu recunoaște anexarea peninsulei Crimeea sau a altor teritorii din estul Ucrainei, unde au loc lupte violente. Coaliția condusă de americani, care oferă cel mai mare ajutor militar statului cotropit de ruși, susține că este pregătită să apere Ucraina atât cât este necesar până la retragerea soldaților lui Putin, dar rămâne evazivă în cazul Crimeei.