Tu știi ce înseamnă denumirile lunilor anului?

VISTA
Tu știi ce înseamnă denumirile lunilor anului?
15 iul. 2023 | 11:48

Astăzi avem pentru voi un subiect interesant.

Este vorba despre etimologia lunilor anului pe care le învățăm de mici copii, încă de la grădiniță. Sunt 12 la număr și reprezintă patru anotimpuri.

Dar știți ce înseamnă ianuarie, februarie sau decembrie, când au primit denumirile oficiale și de unde provin aceste nume?

Dacă nu, hai împreună cu noi în această scurtă călătorie spre informare!

Ianuarie

Denumirea lunii ianuarie vine de la zeul roman Ianus al porților și ușilor. Este înfățișat ca având două capete ce privesc fiecare în partea opusă. Acesta era celebrat în cadrul unui festival care avea loc în preajma primei luni din an, așa că a devenit „ianuarie”.

Inițial, romanii marcau începutul anului cu luna martie și finalul cu luna decembrie. Timp de sute de ani, ianuarie și februarie nu au avut nume oficiale. Dar în 690 î.Hr., regele Pompilius a decis să reînnoiască el calendarul roman și astfel prima lună din an poartă denumirea zeului roman Ianus.

Februarie 

Denumirea lunii februarie vine de la festivalul Februa sau Lupercalia, care îl cinstea pe zeul roman Februus al purificării. Acesta avea loc la finalul anului, în cea de-a douăsprezecea lună pe care regele Pompilius a numit-o februarie.

În 1582, Papa Grigorie decide să modifice calendarul și pune începutul anului la 1 ianuarie, astfel că februarie devine a doua lună din an. Până în anul 1752, Anglia și coloniile americane au sărbătorit noul an în februarie.

Martie

Denumirea lunii martie vine de la Marte, zeul războiului dintr-un motiv lesne de înțeles pe vremurile acelea. Prima lună de primăvară era perioada perfectă pentru a începe un război deoarece vremea devenea caldă.

Conform tradiției romanilor, în ianuarie și februarie își puneau mereu săbiile în teci, cum vremea nu era prietenoasă. Așa că preferau să aștepte anotimpul mai călduros, când natura învia și pomii și plantele începeau treptat să dea roade necesare oricărui soldat aflat pe câmpul de luptă.

Aprilie

Denumirea lunii aprilie (sau „Aprilis” în latină) ar veni de la Afrodita sau Venus, zeița frumuseții și a dragostei, și de la cuvântul latin „apeiro”, adică „a se deschide”. Legătura e dată de faptul că, în această perioadă din an, pomii înfloresc și frunzele încep să crească.

Cert este că a doua lună de primăvară nu are o explicație concretă despre a cum a luat naștere în forma de azi, sursele mitologice indicând drept etimon al cuvântului “aprilie”, numele grecesc al zeiţei Venus – Afrodita/Aphros – sau pe cel etrusc – “Apru”.

Mai

Denumirea lunii mai vine de la zeița Maia, protectoarea naturii, a primăverii și a creșterii, al cărui nume înseamnă „măreață”. Conform mitologiei grecești, era fiica lui Atlas, titanul care ținea globul în spate, și a Plaionei.

Maia era cea mai mare dintre pleiade, dar și cea mai frumoasă și timidă. Zeus a fost cucerit de ea și au făcut dragoste, în urma iubirii lor rezultând zeul Hermes. Ulterior, varianta romană a zeiței s-a contopit cu cea greacă și, prin asociere, a devenit mama lui Mercur.

Iunie

Denumirea lunii iunie vine de la zeița Iuno, cea a bunăstării femeii, a iubirii și a mariajului. Se zice, încă din străbuni, că orice căsătorie săvârșită în această lună va fi trainică și plină de noroc.

Prima lună din vara i-a fost atribuită zeiței Juno, care era căsătorită cu zeul roman Jupiter. Prin această uniune, ea a ajuns să fie considerată regină a zeilor.

Iulie

Denumirea lunii iulie vine de la „quintilis”, care se traduce cu „a cincea”, cum luna martie era considerată în antichitate prima din an în calendarul roman.

Este luna în care s-a născut celebrul Iulius Caesar și care, ulterior, este denumită după acesta. Schimbarea a avut loc în anul 44 î.en. și de atunci este cunoscută ca luna iulie.

August

Denumirea lunii august vine de la ”sextilia”, care în latină înseamnă ”al șaselea”. Numele primit este similar ca al lunii iulie, pentru ca mai apoi să fie schimbat după celebrul Augustus Caesar, cunoscut anterior drept Octavius.

În momentul în care acesta a devenit împărat al Romei, ”sextilia” primește denumirea de august de la Augustus, nume ce înseamnă ”consacrat sau venerabil”.

Septembrie

Denumirea lunii septembrie vine de la cuvântul latinesc „septem”, care se traduce cu „șapte”. Numele vine de la faptul că era a șaptea lună din an, după calendarul roman.

În prezent, în calendarul gregorian este a noua lună și prima lună de toamnă, dar în vechiul calendar reprezenta bucuria începerii noului an.

Octombrie

Denumirea lunii octombrie vine de la cuvântul latin „octo”, care în traducere înseamnă „opt”. Numele ei a fost dat de locul pe care îl ocupa în calendarul romanilor, fiind a opta lună din an.

Noiembrie

Denumirea lunii noiembrie vine de la un derivant al cuvântului „novem”, care tradus din latină înseamnă cifra 9. În ciuda faptului că în calendar au apărut lunile ianuarie și februarie, numele acestei luni nu s-a schimbat.

Evident, numele acestei luni a fost dat tot de ordinea pe care o ocupa în calendarul roman, fiind a noua lună din an.

Decembrie

Denumirea lunii decembrie vine de la cuvântul latin „decem”, care în traducere înseamnă „zece”. Era ultima lună din an, înainte de apariția lunilor ianuarie și februarie, după cum am discutat la începutul clipului.

Este prima lună de iarnă și momentul din an în care zeul Neptul, care stăpânea mările, era sărbătorit de romani.