29 apr. 2023 | 07:25

Toți șoferii din România trebuie să știe: legea a fost modificată, iar polițiștii au de câștigat după schimbare

ACTUALITATE
Toți șoferii din România trebuie să știe: legea a fost modificată, iar polițiștii au de câștigat după schimbare

Noi modificări fac munca polițiștilor mai ușoară.

Polițiștii de la Rutieră vor putea completa mai ușor amenzile.

Nu vor mai scrie cu pixul procesul verbal, ci vor folosi o aplicație ce permite inclusiv scanarea documentelor – ale unei persoane sau ale unei mașini, conform celor de la digi24.ro.

Doar în București, în ianuarie și februarie au fost date 9.000 amenzi pentru viteză și au fost reținute 350 de permise de conducere.

Sindicatul Europol spune că a pus la punct o aplicație în care datele șoferilor și ale mașinilor să fie completate mai ușor.

Astfel, munca polițiștilor ar fi mai facilă, deoarece polițiștii vor putea scrie amenda direct în aplicație, vor putea verifica dacă mașina pe care o opresc are ITP și asigurare valabilă, precum și dacă șoferul este căutat pentru încălcarea legii.

O altă noutate este cea legată de plata amenzilor și faptul că din aplicație acestea se vor putea achita pe loc. Evident, automat va fi generat și procesul verbal.

Astfel, aplicația va avea o bază de date despre mașină și despre șofer.

O astfel de aplicație va duce și la eliminarea situațiilor în care șoferii au scăpat de amendă pentru că polițiștii au notat greșit CNP-ul șoferului sau datele mașinii.

Cât este punctul de amendă

Încălcarea prevederilor Codului Rutier se sancționează. Există 5 clase de sancțiuni cu puncte de amendă în Codul Rutier, ultima fiind exclusiv pentru persoanele juridice:

Clasa I: 2-3 puncte de amendă, respectiv 290 de Lei – 435 lei
Clasa a II-a: 4-5 puncte de amendă, respectiv 580 de Lei – 725 lei
Clasa a III-a: 6-8 puncte de amendă, respectiv 870 de Lei – 1.160 lei
Clasa a IV-a: 9-20 de puncte de amendă, respectiv 1.305 lei – 2.900 lei
Clasa a V-a (pentru persoane juridice): 21-100 de puncte de amendă, respectiv 3.045 Lei – 14.500 lei

Punctul de amendă este în continuare plafonat, nu a fost majorat odată cu salariul minim brut pe economie, la 145 de lei.