Toți românii care nu stau la adresa din buletin trebuie să știe, s-a schimbat legea în România: care sunt amenzile, excepțiile
S-a schimbat legea privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale românilor. De acum încolo, pe această temă avem prevederi stricte și nu mai e de glumă.
Parlamentul tocmai a dat undă verde Legii entru modificarea Ordonanţei de urgenţă 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români și, mai mult decât atât, actul normativ tocmai a fost promulgat și de președintele Klaus Iohannis. Cu alte cuvinte, după ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României, va ajunge să intre în vigoare.
Un nou motiv de stres pentru români. Fii atent la noua lege, că nu e de glumă
Conform celor prevăzute de textul actului normativ de mai sus, românii care nu locuiesc la adresa din buletin trebuie să fie deosebit de atenți de acum încolo, deoarece legea nouă spune foarte clar că maximum zece persoane vor putea fi înregistrate în actul de identitate cu domiciliul la aceeași adresă.
Totuși, dacă ai o familie foarte numeroasă, te poți folosi de unele excepții ce au fost deja stipulate în noua lege. Astfel, se precizează că limita (aceea de cel mult 10 persoane) nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse.
Este, de asemenea, definită și familia extinsă, pentru a nu se lăsa loc de interpretări. Potrivit noilor prevederi, prin familie extinsă să înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.
Te-ai putea gândi că nu ți se întâmplă nimic dacă încalci prevederile noii legi, dar trebuie să știi că legiuitorul a prevăzut și sancțiuni pentru nerespectarea dispozițiilor despre care am vorbit mai sus. Cu alte cuvinte, poți fi amendat cu sume cuprinse între 75 lei la 150 lei.
„Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 75 lei la 150 lei”, se arată, concret, în text.