Eliza Petrăchescu a fost o actriță iubită de publicul român și a jucat mai bine de 40 de roluri la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, din Iași, dar CV-ul ei este mult mai amplu decât atât.
S-a născut în 1911 și a fost eleva preferată a Agathei Bârsescu, la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași, și, mai târziu, i-a bucurat pe iubitorii de teatru și film cu naturalețea și dramatismul caracteristic.
În anul 1941, Eliza Petrăchescu era recomandată de regizotul Ion Sava marelui Liviu Rebreanu, astfel că ajunge la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București.
„Mi-a obţinut o audienţă la Rebreanu, care era directorul teatrelor pe vremea aceea. Şi într-adevăr, erau atâtea femei frumoase în antecamera lui că mi-a venit să fug. Pe urmă a apărut Rebreanu, înalt cât uşa, cu ochii albaştri, cu şuviţa aceea de păr cânepiu pe frunte.
Şi-a întrebat: Care-i fata de la Iaşi?. Și parcă tot căuta printre cele frumoase. Când m-a văzut, cred că a fost dezamăgit. Dar tot mi-a spus să mai trec pe-acolo. Apoi m-a distribuit în «Copiii soarelui». Ce poveste a mai fost şi cu piesa asta. Dar până la urmă a ieşit bine. A fost o premieră frumoasă, de succes, în sală erau oameni de seamă, Vladimir Streinu, Păstorel Teodoreanu, Carandino, iar într-un colţ era un domn tânăr şi frumos care nu şi-a scos pălăria din cap.
Era Zaharia Stancu. Cronicar pe atunci. A scris că sunt cea mai mare actriţă nu numai de azi, dar şi de mâine. Eh, vorbe… Pe urmă am jucat mult. Şi clasic, şi modern. Încercam să fiu mereu alta. Am jucat de toate, Electra, cu Vraca, el era Oreste – şi Maslova din Învierea, şi Caterina dn Furtuna, am jucat Ofelia la Iaşi cu Tudor Călin.
Am avut fericirea să joc cu actori mari: Vraca, Mihai Popescu. Ce oameni! Şi acum sunt actori buni, dar nu şi mari, şi generoşi ca ei. Actorul mare trebuie să aibă şi un suflet mare. Să fie un om generos. Dar probabil că oamenii ăştia mari se nasc foarte rar. Bine că i-am apucat măcar”
Câțiva ani mai târziu, juca în pelicula „Pădurea îndrăgostiților”, regizată de Cornel Dumitrescu, ca mai apoi să fie distribuită în „Bijuterii de familie” (1957), „Setea” (1961), „Codin” (1963), „Amintiri din copilărie” (1965), „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1972), „Nunta de piatră” (1972), „Felix și Otilia” (1972), „Duhul aurului” (1974), „Ștefan cel Mare – Vaslui 1475” (1975) sau „Ilustrate cu flori de câmp” (1975).
În anul 1976 avea să joace în ultimul său film, „Tănase Scatiu”, la vârsta de aproape 66 de ani.
La începutul anului 1977, actrița acorda ultimul său interviu, pentru Revista Cinema.
„Acum aştept doar să mă împac cu ideea că nu sunt nemuritoare. Toată vremea mi-a fost frică de moarte”, declara marea doamnă a teatrului și filmului românesc, neștiind ce avea să întâmple peste câteva zile.
Din păcate, Eliza Petrăchescu avea să-și găsească sfârșitul în acea zi fatidică de 4 martie 1977. Blocul Belvedere, cel în care locuia la etajul al șaptelea, prăbușindu-se total.
Cutremurul a luat atunci viețile multor oameni cunoscuți din România, printre care Toma Caragiu, Alexandru Bocăneț, Doina Badea, A. E. Baconsky, Alexandru Ivansiuc, Filofteia Lăcătușu, Mihai Gafița, Veronica Porumbacu sau Mihail Petroveanu.
Cutremurul din 1977 s-a produs la ora 21:22:22, având efecte devastatoare asupra României. A avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter și o durată de circa 56 de secunde. Au murit aproximativ 1.570 de oameni, dintre care 1.391 numai în București.
La nivelul întregii țări au fost circa 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat pe București.
Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din țara noastră, la o adâncime de circa 100 km. Unda de șoc s-a simțit și în țările învecinate.