04 oct. 2023 | 15:36

Tatăl lui Elon Musk a refuzat o Tesla făcută cadou de fiul său. „Uite, pur și simplu nu merită”

ACTUALITATE
Tatăl lui Elon Musk a refuzat o Tesla făcută cadou de fiul său. „Uite, pur și simplu nu merită”

În ianuarie 2022, Errol Musk a refuzat oferta fiului său de a-i face cadou o Tesla și de a o expedia la domiciliul său din Africa de Sud, după cum a declarat el pentru Insider.

Elon Musk ar fi cheltuit 0,00006% din avere pentru mașină

Decizia sa a depins parțial de costul transportului și de taxele de import, pe care Elon Musk s-a oferit să le plătească. Costul mașinii, al transportului și al taxelor a ajuns la un total de aproximativ 3,5 milioane de rand – sau puțin peste 180.000 de dolari, a spus Errol Musk.

„Nu erau îngrijorați de asta, dar le-am spus: Uite, pur și simplu nu merită”, a spus Errol Musk.

Nu este surprinzător că Elon Musk nu era îngrijorat de cost: 180.000 de dolari reprezentau aproximativ 0,00006% din averea netă de 278 de miliarde de dolari pe care o avea la acea vreme.

„Nu există nicio facilitate de service aici. Nu există încă o reprezentanță Tesla”, a adăugat Errol Musk, explicând de ce a refuzat oferta fiului său. „Nu există stații de încărcare. Am spus: Vă rog, nu vrem să facem asta”.

În timp ce Errol a spus că nu era sigur de modelul pe care Elon Musk dorea să îl trimită, unele dintre cele mai scumpe mașini ale Tesla de la acea vreme, cum ar fi Model S Plaid, costau peste 100.000 de dolari.

Deși compania Tesla a început să își vândă vehiculele electrice în Europa și China, acestea nu sunt de vânzare în Africa de Sud.

Winstone Jordaan, directorul general al GridCars, o companie sud-africană de stații de încărcare a vehiculelor electrice, a declarat în luna mai pentru o agenție de presă locală că în toată țara există aproximativ 1.500 de vehicule electrice și 300 de stații de încărcare.

Pentru comparație, în Statele Unite ale Americii există 1,7 milioane de vehicule electrice în uz, potrivit Experian, și peste 130.000 de stații de încărcare publice în întreaga țară, conform datelor din martie ale Casei Albe.

Ce mașină preferă tatăl lui Elon Musk

Însă, tatăl lui Elon Musk nu duce lipsă de mașini sau de avioane. El a spus că deține un Rolls-Royce și o mașină sport. În plus, are un avion Ryan Navion, construit în 1947, pe care îi place să îl scoată și să zboare.

„Întotdeauna am avut Rolls-Royce-uri, de când Elon și Kimbal erau bebeluși. Prefer să conduc un Rolls-Royce. Este mult mai bun – vreau să spun că nu este mai bun decât o Tesla – dar oricum este mai frumos pentru mine.”, a spus el.

În recenta biografie a lui Elon Musk scrisă de Walter Isaacson, autorul a scris că Errol a deținut cândva un Rolls-Royce Corniche decapotabil auriu.

Deși Errol Musk nu a deținut niciodată o mașină Tesla, el a spus că a făcut destule teste de condus, inclusiv a luat Tesla Roadster la o tură.

„Dacă aș locui în SUA, aș conduce o Tesla fără îndoială. Mergi în Austin și de fiecare dată când te întorci ești la o stație de încărcare Tesla”, a declarat Errol Musk.

Relația dificilă dintre Elon Musk și tatăl său

Elon Musk și tatăl său au avut o relație dificilă de-a lungul anilor. Isaacson a scris că miliardarul și fratele său Kimbal au rupt legăturile cu tatăl lor – o afirmație pe care Errol Musk o neagă.

Acesta a declarat că a comunicat cu biroul lui Elon Musk cu privire la finanțarea unei călătorii pe care Errol Musk intenționează să o facă în Florida în noiembrie, cu doar câteva ore înainte de a vorbi cu Insider pe 22 septembrie.

„Am cu fiii mei aceeași relație pe care tatăl meu a avut-o cu mine. Cu alte cuvinte, suntem bărbați, nu ne petrecem timpul unul cu celălalt. Ei sunt copiii mei. Eu sunt tatăl lor. Nu sunt prietenul lor.”, a declarat Errol Musk.