Suntem săraci, dar fuduli: nu avem bani de facturi, însă cumpărăm mașini la greu
Asistăm, de cel puțin un an de zile, la o deteriorare evidentă a stării financiare atât din perspectivă națională, cât și individuală. Pentru multe state europene, ultima perioadă a adus crize, inflație, dificultăți economice, deficit comercial și de buget, iar oamenii au devenit mai săraci și mai împovărați. Totuși, paradoxal, continuăm să cumpărăm masiv mașini noi, mai ales electrice.
Piața mașinilor electrice este în plină expansiune și nu s-a lăsat intimidată nici măcar de valul de crize ce a lovit economiile lumii în ultima vreme. Vânzările merg excepțional, iar dacă vor fi păstrate stimulentele fiscale și pentru anul în curs, producătorii auto n-au niciun motiv de îngrijorare cu privire la faptul că ar putea să nu-și atingă țintele ambițioase.
O analiză recentă realizată de Pwc arată că vânzările de mașini electrice (BEV) pe principalele piețe europene au crescut în 2022 cu 28% față de anul precedent, însă pentru acest an evoluția va depinde de politicile de stimulente financiare guvernamentale acordate populației pentru aceste achiziții.
Vânzările de mașini au explodat, deși lumea se vaită că n-are bani
În ultimul trimestru al anului trecut, vânzările au înregistrat un avans de 39%, raportat la perioada corespunzătoare din 2021, consumatorii grăbindu-se să beneficieze de stimulentele integrale. Începând din acest an mai multe state cu piețe auto importante au diminuat sau eliminat stimulentele.
”Mai multe țări trec acum la o altă etapă de dezvoltare a pieței BEV, în care consideră că stimulentele acordate de guverne și-au atins scopul și în care se bazează pe un interes mai mare din partea consumatorilor, precum și pe reglementările privind limitarea emisiilor de CO2. Rămâne însă de văzut dacă eliminarea sau reducerea stimulentelor, atât în Europa, cât și în China, vor avea un impact semnificativ asupra pieței.
Nici în România nu este exclus ca sumele acordate prin Rabla Plus să fie limitate la mașinile electrice mai scumpe de 60.000 de euro, o practică deja întâlnită în alte state europene. De altfel, România acordă acum printre cele mai mari stimulente, de 10.000 euro, ceea ce s-a reflectat într-o creștere semnificativă a vânzărilor de mașini verzi, cu aproape 50% în 2022”, a declarat Daniel Anghel, Partener și Lider pentru industria auto, PwC România.
De asemenea, mai trebuie precizat și alte detalii importante, cum ar fi acela că vânzările totale de mașini electrice – BEV, hibride și plug-in de pe principalele cinci piețe europene au crescut cu 12%, la 3,7 milioane vehicule. Dacă mai sunt adăugate Austria, Norvegia, Suedia, Elveția și Olanda, vânzările au avansat cu 11,4%, la 4,4 milioane.