Stare de alertă epidemică în România. Măsuri și recomandări pentru populație
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, joi, 5 ianuarie, stare de alertă epidemică în România. Iată ce măsuri vor fi luate și ce recomandări sunt făcute populației în sezonul gripal de anul acesta.
Rafila anunță stare de alertă epidemică în România
„O să emit o instrucțiune, legea 95 îmi permite acest lucru, o să adopt o instrucțiune, tot așa conform prevederilor legii 95 există o stare de alertă epidemică, pentru că declararea epidemiei pe baza unui ordin de ministru ne-ar pune într-o situație în care, există o lege adoptată în timpul pandemiei, iar această lege generează automat anumite restricții. Ori dumneavoastră ați văzut că abordarea noastră a fost o abordare care să vină în sprijinul desfășurării normale a activității economice și sociale, să menținem școlile deschise, nu să introducem iar chestiuni legate de carantină și de izolare”, a spus medicul Alexandru Rafila.
„Este posibil ca, în acest sezon (n.r. – gripal), vârful acestor infecții să fie atins în intervalul 15 ianuarie – 10 februarie, după care va urma o scădere a numărului de cazuri de viroze respiratorii, inclusiv de gripă”, a explicat ministrul Sănătății.
Ce trebuie să facă românii
În cadrul conferinței de presă, Rafila a făcut recomandări pentru populația României:
- evitarea aglomerațiilor, aerisirea spațiilor închise și purtarea măștii de protecție;
- menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
- respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință;
- consultarea medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii, pentru a stabili indicațiile terapeutice, izolarea la domiciliu și eventuale investigații suplimentare;
- consultarea centrelor de evaluare sau a centrelor de permanență organizate la nivel județean;
- continuarea vaccinării antigripale, în special pentru persoanele aflate la risc: persoane cu vârsta peste 65 ani, gravide, bolnavii cronici.
Masca sanitară revine în școli
Totodată, Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat că masca de protecție revine în școli ca recomandare: „Nu încurajăm neparticiparea la cursuri. E important să avem un număr mare de elevi la cursuri. E important triajul zilnic, în primul rând în familie. Apoi triajul când intră la școală sau grădiniță. Recomandăm masca de protecție către profesori și elevi, dar nu este obligatorie. Să fie aerisite camerele”.