21 aug. 2023 | 18:36

Șoferii care sunt testați pozitiv la DrugTest își pot primi permisul reținut înapoi. De ce s-a schimbat legea

ULTIMA ORĂ
Șoferii care sunt testați pozitiv la DrugTest își pot primi permisul reținut înapoi. De ce s-a schimbat legea

Șoferii care sunt testați pozitiv la aparatul DrugTest, privind prezența unor substanțe din categoria celor psihoactive, își pot recupera permisul de conducere, dacă analiza de sânge infirmă testul. Măsura a intrat în vigoare pe 13 august, potrivit Ministerului Afacerilor de Interne.

În ce situații poți să primești din nou permisul de conducere

Din 13 august 2023 s-au schimbat condițiile de restituire a permisului de conducere reținut, dar și a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către șoferii care dețin permise eliberate de alte state

O schimbare importantă în legislație este că șoferii care au fost testați pozitiv cu aparatul Drug Test la anumite substanțe pot să-și primească din nou permisul reținut, doar dacă o analiză de sânge infirmă rezultatul.

„O altă modificare importantă prevăzută de OG nr. 23/2023 este introducerea posibilității restituirii permisului de conducere – reținut ca urmare a constatării preliminare, în salivă, a prezenței unor substanțe din categoria celor psihoactive, în baza rezultatului analizei mostrelor biologice (probe de sânge) realizate în instituțiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absența din organism a substanțelor psihoactive. Până acum restituirea se putea face doar în baza soluției de clasare dispuse în faza urmăririi penale”, transmitea Ministerul Afacerilor de Interne.

Măsura a intrat în vigoare pe 13 august și vine în contextul în care în ultima perioadă mai mulți șoferi au contestat rezultatele oferite de acest aparat. Deși aparatul indica un rezultat pozitiv, la analiza de sânge rezultatul era negativ, iar procesul de recuperare al permisului era unul greoi.

De exemplu, în decursul anului 2022, din cele 114 rezultate pozitive pentru substanțe interzise obținute în urma testelor la șoferi în Alba, doar 37 au fost validate ulterior prin analizele de laborator, scrie ziarul Adevărul. 

În ultimul an, mai mulți șoferi  care au fost sancționați cu suspendarea permisului de conducere în urma testării cu aparatul DrugTest au ales să împărtășească public experiențele lor, spunând că nu au consumat droguri, dar au ieșit pozitiv.

Aparatele mai dădeau și rezultate greșite

Este și cazul unui șofer de ridesharing care a ieșit pozitiv la mai multe tipuri de droguri în momentul în care a fost testat cu aparatul, însă rezultatul a fost infirmat de analizele de laborator. Dosarul său a fost clasat, ulterior.

„Rezultatul testului a ieșit pozitiv pentru consum de COC, MET, BZP, THC, MDMA, MTD și KET, recomandandu-se analize de laborator. Potrivit buletinului de analiză toxicologcă nr. 72/2023 al Institutului de Medicină Legală Cluj Napoca, examenul toxicologic efectuat pe monstra de sânge recoltată la ora 3.05 a fost negativ pentru amfetamine, catinone (mefedronă), metadonă, cocaină și tetrahidracanabinoli (THC).

De asemenea, examenul toxicologic efectuat pe monstra de urină recoltată la ora 3.07 a fost negativ pentru: amfetamină, metamfetamină, MDMA, mefedronă tetrahidrocanabinoli (THC), ketamină, metadonă, cocaină, AB-PINACA, morfină și alți derivați opiacei.

Examenul toxicologic efectuat pe proba de urină a fost negativ pentru amfetamine și catinone (mefedronă)”, se arată în decizia procurorului de clasare a dosarului penal.

Poți să dai de permis fără școala de șoferi. Care sunt condițiile

Printre propunerile Ministerului Afacerilor de Interne care au intrat în vigoare pe 13 august se mai numără și faptul că șoferii „care dețin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere, vor putea să se înscrie la examenul pentru obținerea documentului românesc fără a mai fi nevoie de urmarea unei școli de șoferi, cum prevedea legislația până în prezent”, transmite MAI.