31 mart. 2023 | 08:55

Sezonul al treilea din Star Trek: Picard, cadoul de „rămas bun” pentru fanii nostalgici ai francizei

ACTUALITATE
Sezonul al treilea din Star Trek: Picard, cadoul de „rămas bun” pentru fanii nostalgici ai francizei

Star Trek: Picard se află la al treilea sezon. Vestea proastă este că acesta va fi și ultimul în care îl vei mai putea vedea pe (acum) amiralul Jean-Luc în vreo misiune.

Ținând cont de vârsta actorului Patrick Stewart (82 de ani), în mod evident aceasta va fi ultima sa ocazie de a mai juca unul dintre rolurile care l-au consacrat și, deopotrivă, pe care le-a consacrat.

Star Trek: Picard se încheie când, în sfârșit, acțiunea devenea mai interesantă

Primele două sezoane din Star Trek: Picard au obținut aprecieri mixte din partea fanilor. Pe de-o parte, există nostalgicii care au apreciat revederea unor personaje emblematice ca Jean-Luc Picard, Guinan, Deanna Troi, Seven of Nine, Data sau Will Riker.

Pe de altă parte, mulți au acuzat serialul că i-ar lipsi substanța și că ar cam „bâjbâi” scenariul, dar mai important, că nu ar fi foarte „trekkie”, fiind asemănat, din punct de vedere al dezastrului, cu Star Trek: Discovery, poate cel mai mare eșec al francizei din ultimii ani, dacă este să excluzi filmele recente din timeline-ul Kelvin.

Sezonul trei pare să fi dus noțiunea de nostalgie mai departe, de vreme ce, pe lângă personajele menționate anterior, echipei s-au realăturat Beverly Crusher, Mister Worf, Georgi La Forge și, cel mai recent, un Data îmbătrânit și readus la viață.

Dintre noile personaje, Vadic, personajul negativ al sezonului (rol interpretat de magistrala Amanda Plummer) atrage atenția cel mai mult, actrița fiind fascinantă de-a dreptul – nu că asta ar fi o surpriză pentru cineva.

La fel de interesant este și presupusul fiul al lui Jean-Luc, Jack Crusher (interpretat de Ed Speelers, pe care l-ai văzut, cel mai probabil, în ultimul sezon din You).

Revine și Raffaela, însă nu este încă foarte clar de ce s-a încheiat relația ei cu Seven. Și, pentru că tot am ajuns la controverse: unde este noua regină Borg, lăsată „în coadă de pește” în sezonul al doilea? Să sperăm că, până la încheierea sezonului, toate ne vor fi explicate în detaliu.

Chiar dacă Star Trek: Picard își ia „la revedere” de la fani anul acesta, Strange New Worlds continuă și, dacă lucrurile merg într-o direcție bună, am putea avea parte de mai multe sezoane.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele