21 ian. 2023 | 15:55

Șefa Băncii Centrale Europene, avertisment despre inflație. Ce se întâmplă în 2023

ULTIMA ORĂ
Șefa Băncii Centrale Europene, avertisment despre inflație. Ce se întâmplă în 2023

Decizia chinezilor de a-şi redeschide economia va creşte inflaţia în Europa, deoarece ambele concurează pentru mai multă energie, avertizează preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.

Șefa BCE, avertisment pentru Europa

La Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveția) au existat dezbateri ample despre planul Beijingului de a pune capăt politicii sale zero-Covid și dacă decizia va aduce mai multă sau mai puţină inflaţie.

Pe de o parte, unii lideri susţin că, din moment ce lanţurile de aprovizionare sunt restabilite, redeschiderea ar putea atenua unele dintre presiunile inflaţioniste cu care s-a confruntat Europa în ultimele luni. Pe de altă parte, alţii notează că Republica Populară Chineză va consuma mai multă energie, afectând presiunile inflaţioniste în curs. Șefa Băncii Centrale a zonei euro face parte din a doua categorie.

De ce va crește inflația din cauza Chinei

Redeschiderea granițelor este „ceva pozitiv pentru China în mare parte, dar și pentru restul lumii, dar vom avea o presiune inflaţionistă mare, deoarece nivelul de energie consumat de China anul trecut a fost cu siguranţă mai mic decât ceea ce va consuma în acest an”, a remarcat ea.

Potrivit lui Christine Lagarde, „cantitatea de GNL [gaz natural lichefiat] pe care [ei] o vor cumpăra din restul lumii va fi mai mare decât ceea ce am văzut şi nu există atât de multă capacitate neutilizată în ceea ce priveşte petrolul şi gazele”.

„Deci vor exista constrângeri, vor exista mai multe presiuni inflaţioniste din această cerere suplimentară”, a adăugat președinta Băncii Centrale Europene.

Ce urmează în 2023

De altfel, Agenţia Internaţională pentru Energie a semnalat că firmele europene s-ar putea confrunta cu costuri mai mari când caută să achiziţioneze gaze naturale în 2023, deoarece va exista mai multă concurenţă pentru această marfă.

În ultimul an, inflaţia a fost una dintre cele mai mari provocări pentru Europa, în principal cauzată de facturile mai mari la energie. BCE a majorat dobânzile de patru ori pe parcursul lui 2022, ducând dobânda depozitelor la 2%. Iar veștile proaste nu se opresc aici. În decembrie, Banca Centrală a anunțat că va creşte în continuare dobânzile în 2023, pentru a combate inflaţia ridicată.

Datele recente arată o încetinire a inflaţiei totale, deși aceasta rămâne cu mult peste ţinta de 2% a BCE. În decembrie a ajuns la 9,2% în zona euro, potrivit cifrelor preliminare, fiind a doua încetinire lunară consecutivă a creşterilor de preţuri.