09 iun. 2023 | 07:30

Se taie aceste pensii din România, inevitabil: decizia vine de la Bruxelles, iar miza este fabuloasă

ACTUALITATE
Se taie aceste pensii din România, inevitabil: decizia vine de la Bruxelles, iar miza este fabuloasă

Reforma sistemului de pensii din România a provocat multe discuții și proteste în ultimele luni, iar veștile nu sunt deloc îmbucurătoare pentru un procent semnificativ din rândul pensionarilor.

România s-a angajat în fața Bruxelles-ului, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, să aplice o reformă radicală în cadrul sistemului de pensii autohton. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, țara noastră riscă să piardă aproximativ 1,4 miliarde de euro sub formă de fonduri europene. Printre cei nemulțumiți de respectiva reformă, mai ales de parte care vizează creșterea vârstei de pensionari pentru anumite categorii care erau privilegiate până în prezent se numără și polițiștii din penitenciare, care au ieșit în stradă după mai multe avertismente.

Proteste pentru păstrarea pensiilor speciale, inclusiv cele militare

Protestul care a avut loc ieri pentru păstrarea pensiilor speciale și neatingerea vârstei de pensionare în cazul polițiștilor din penitenciare a fost anunțat în prealabil.

„În data de 08.06.2023, de la ora 11:00, poliția, penitenciarele și militarii rezerviști protestează în fața Reprezentanței Comisiei Europene în România, din cauză că Bruxelles-ul se amestecă în politica internă a țării noastre în ceea ce privește modificarea legii pensiilor militare.

Comisia Europeană șantajează Parlamentul României să adopte legea pensiilor militare în forma dorită de Bruxelles, altfel țara noastră nu va mai primi aproximativ 1,4 miliarde de euro. Guvernul a vândut apărarea, ordinea publică și siguranța românilor pe 1,4 miliarde de euro, bani care nu se vor duce în spitale, școli sau autostrăzi, ci în buzunarele firmelor de partid.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) atrage atenția organului executiv al Uniunii Europene (UE) că România nu este singurul stat din UE sau din NATO care are un sistem diferit de calcul al pensiilor militarilor. Franța, Germania, Polonia, Belgia sunt țări în care asigurarea veniturilor angajaților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, după trecerea lor în rezervă, se face pe un sistem de pensie de stat similar cu cel din România.

Comisia Europeană îi transformă pe polițiști, militari și pe polițiștii de penitenciare în cobaii Europei. După experimentul din România, urmează și alte state NATO?”, se arătat într-un comunicat de presă emis de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).

S-ar putea să rămânem fără polițiști, urmează demisii în masă

„În ciuda semnalelor de alarmă trase de sindicatele din poliție și din penitenciare, “directivele la plic” pe care Comisia Europeană le-a dat României conduc la depopularea și deprofesionalizarea instituțiilor de forță ale statului. “Dictatul de la Bruxelles” (așa cum au lăsat politicienii români să se înțeleagă) referitor la modificarea legii pensiilor militare de stat ridică semne de întrebare cu privire la independența României vizavi de politica sa internă și interesul său național.

Polițiștii de penitenciare înțeleg interesul general al Uniunii Europene, dar își pun întrebarea legitimă: Mai avem nevoie de cei 588 de parlamentari? Mai avem nevoie de 20 de miniștri, un prim-ministru și doi viceprim-miniștri? De polițiști, de militari și de polițiști de penitenciare, politicienii au arătat că nu mai au nevoie”, se arată în același comunicat de presă care a pregătit protestul.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele