Se schimbă Legea Pensiilor în România, toți pensionarii trebuie să știe. Anunțul oficial de la Guvern
Legea Pensiilor va suferi schimbări majore înainte de finele acestui an, iar unele dintre ele se cunosc deja. Cele mai multe sunt la solicitarea Comisiei Europene și au în spate mize de miliarde de euro din PNRR, sub formă de fonduri europene.
România are mai multe angajamente în fața Bruxelles-ului prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, iar acestea trebuie bifate înainte de finele acestui an. În opinia premierului Marcel Ciolacu, modificările legislative sunt de ”bun simț” și, printre altele, vizează o nouă modalitate de calcul a pensiei.
Ce se schimbă cu pensiile românilor
„A fost foarte clar, mai sunt trei elemente de închis. A fost tot tehnicul, și de la Ministerul Justiției și de la MIPE, au fost două zile la Bruxelles pe această negociere. Sunt trei solicitări, din punctul meu de vedere de foarte mare bun simț, ale Comisiei și cred că lucrurile sunt cam finalizate. E cu calculul, cum se calculează pensia, până acum se făcea pe ultima lună. Comisia vrea pe ultimele 48, deci sunt lucruri mult prea… sunt toate depășite”, a declarat Marcel Ciolacu la finalul zilei de ieri, 18 septembrie, de la sediul PSD.
În contextul în care mai multe țări din Europa, precum Italia, au vorbit și pus în aplicare mecanisme de supraimpozitare a băncilor, în cazul veniturilor excepționale, șeful Guvernului a adresat și acest aspect.
„Am înțeles că domnul Boloș a ajuns la un acord cu băncile, astfel…. Era să se definească foarte clar ce înseamnă cifra de afaceri. Fiind o detaliere, nu e o cifră de la bănci, nu este aceeași cifră de afaceri ca la o altă activitate comercială. Lucrurile sunt mult mai…. și au zis că vor specifica foarte clar ce înseamnă cifra de afaceri. Deci după acest se închide această discuție, se are în vedere de a se introduce”, a mai spus premierul.
În ceea ce privește oamenii de rând, dintre care mulți s-au îngrijorat la aflarea veștii că s-ar putea impozita tichetele de masă, șeful social-democrat a început prin a spune că ”nu va fi nimic impozitat”, ca în secunda doi să spună că ”la orice venit se plătește CASS, nimeni nu va pierde”.
„Nu va fi nimic impozitat. Da, la orice venit se plătește CASS, nimeni nu va pierde. Știți foarte bine că s-au mărit de la 30 de lei la 35 și urmează de la 1 ianuarie. Ba, da, câștigăm un leu 50 și urmează la 40 de lei cu 1 ianuarie. Am înțeles, dvs. n-aveți nevoie de acești bani, dar eu vă fac o socoteală că știu că acele tichete se dau într-un număr destul de consistent în acest moment, cu adevărat nu se vor mai da în sistemul bugetar tichete de masă la cei care au venituri peste 8.000 de lei net”, a completat Ciolacu.