19 apr. 2023 | 09:45

Se schimbă legea în România, s-a terminat cu lăfăiala pe bani de la stat: ce trebuie să știe românii

ACTUALITATE
Se schimbă legea în România, s-a terminat cu lăfăiala pe bani de la stat: ce trebuie să știe românii

În ultimul an, foarte mulți români au ales să se îmbogățească rapid prin cazarea unor refugiați ucrainieni. Această afacere profitabilă părea că nu are moarte, având în vedere că avea în spate bani de la stat, fonduri europene. Sfârșitul a venit însă mai repede decât se aștepta cineva.

La finalul acestei luni, se termină decontarea cheltuielilor cu cazarea și hrana pentru persoanele fizice care găzduiesc refugiați din Ucraina. Imediat după acest moment, se vor aplica noi prevederi incluse într-o ordonanță de urgență recent aprobată, conform Radio România Actualități.

Ce se schimbă pentru românii care găzduiesc refugiați

Începând cu 1 mai 2023, conform recent adoptatului OUG, persoanele care vin din Ucraina din poziția de refugiați vor primi o sumă forfetară lunară, timp de patru luni, pentru acoperirea nevoilor imediate, cazare și hrană. Banii vor veni din bugetul inspectoratelor pentru situații de urgență. În acest moment, rămâne doar ca Guvernul să stabilească atât sumele exacte, cât și mecanismul de acordare. Gestionarea sprijinului financiar și lista beneficiarilor se va realiza printr-o aplicație dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

La finalul celor patru luni, se mai acoperă doar cheltuielile de cazare, până la finalul anului. Ideea de bază a acestor schimbări este ca refugiații să se înregistreze la agențiile de ocupare a forței de muncă și să se angajeze, să-și câștige pâinea pe meleaguri mioritice. În acest fel, vor avea acces și la toate măsurile de sprijin pentru găsirea unui job, dar și acces la ajutorul de șomaj, acolo unde este cazul, la fel ca în cazul românilor.

Cazarea refugiaților ucrainieni a făcut subiectul multor scandaluri în ultimul an, după ce a ieșit la iveală că aceștia oameni veniți din război figurau ca fiind cazați în șantiere și case dărăpănate sau dărâmate, pentru ca proprietarii acelor spații să primească sume generoase de la stat. În acest context, o schimbare legislativă era inevitabilă și se pare că a venit mai repede decât se aștepta cineva.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele