29 nov. 2023 | 08:05

Se schimbă Codul Rutier, a trecut de Senat. Sancțiuni de la Poliția Locală, noi amenzi de circulație pentru conducătorii de trotinete

ACTUALITATE
Se schimbă Codul Rutier, a trecut de Senat. Sancțiuni de la Poliția Locală, noi amenzi de circulație pentru conducătorii de trotinete

În ultimul an, autoritățile române au adus mai multe modificări Codului Rutier din România și multe dintre acestea au funcționat ca lovituri pentru amatorii de trotinete electrice. Tendința se menține.

Conducătorii de trotinete care vor încălca legislația rutieră vor putea fi sancționați de către agenții de la Poliția Locală, nu doar de cei de la Circulație. Polițiștii locali vor putea atât să constate contravențiile, cât și să aplice amenzi, după cum se arată într-un proiect de modificare a legii poliției locale care a fost adoptat în Senat și a primit raport favorabil în Camera Deputaților. Documentul urmează să fie votat afirmativ de către deputați.

Citește și: Se schimbă legea pentru șoferii români, noi obligații în Codul Rutier. Ce trebuie să faci când auzi ambulanța

Se schimbă legea pentru trotinești

Modificarea legislativă ce urmează să ajungă în dezbaterea deputaților îi vizează pe conducătorii de trotinete. Din momentul în care se va vota, va fi promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial, Poliția locală va primi atribuții suplimentare legate de constatarea contravențiilor și sancționarea acestora, când acestea au fost săvârșite de către conducătorii de trotinete.

Ca referință, până să intre în vigoare această modificare, polițiștii locali nu putea sancționa decât pietoni, bicicliști, conducători de mopede și căruțe, cu excepția trotinetiștilor. În cazul celor din urmă, doar polițiștii rutieri aveau competențe.

Citește și: Se schimbă Codul Rutier în România, din nou. Modificarea este o veste foarte bună pentru motocicliști, dar și alți participanți la trafic

Conducătorii de trotinete, un pericol public pentru pietoni și șoferi

În expunerea de motive a noii inițiative legislative se atrage atenția asupra pericolului pe care conducătorii de trotinete îl reprezintă atât pentru pietoni, cât și pentru ceilalți participanți la trafic, realitate care se concretizează și în numărul mare de accidente în care sunt implicați conducătorii de trotinete.

Problema cu trotinetele electrice este atât de mare, încât subiectul a atras atenția și participanților la trafic, respectiv a autorităților, din numeroase alte țări străine. Restricții serioase legate de circulația lor pe drumurile publice au fost introduse în orașe precum Roma, Oslo, Lisabona sau Stockholm. În Barcelona și Montreal, au fost complet interzise. Parisul a interzis trotinetele electrice de închiriat din 31 august 2023.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele