12 apr. 2023 | 15:36

Se prăbușesc dobânzile la bănci: ne întoarcem la „credite doar cu buletinul”?

ACTUALITATE
Se prăbușesc dobânzile la bănci: ne întoarcem la

Perspectivele pentru dobânzile practicate în marile economii ale lumii sunt unele nesperat de bune, dacă analizăm situația actuală. Analiștii anticipează că e doar o chestiune de timp scurt până când ne vom bucura de costuri mai mici de împrumut.

În acest moment, dobânzile sunt la un nivel foarte piperat, putem chiar afirma că situația a scăpat de sub control. Pentru a înțelege ce se întâmplă, trebuie să explicăm faptul că totul pleacă de la inflația uriașă care face ravagii în toată lumea, în acest moment.

Pe fondul scumpirilor masive din economii, băncile centrale la nivel global apelează la instrumentul lor principal în lupta contra prețurilor mari, acela fiind dobânda de referință pe politica monetară.

La fel a procedat Banca Centrală Europeană, Fed-ul american, dar și BNR-ul nostru. Toate au scumpit dobânzile și au înăsprit condițiile de creditare, scumpind astfel banii și îngreunând accesul la finanțare.

Vom putea lua din nou credite ieftine, cu dobânzi mici!

Scopul lor a fost de a tempera inflația, chiar dacă șocul a fost preluat de băncile comerciale, iar populația și firmele s-au trezit că au de plătit rate mai scumpe la bănci, acolo unde creditele erau semnate cu dobânzi variabile, sau că nu mai pot accesa împrumuturi, deoarece condițiile au devenit mai dure, iar ei nu mai sunt eligibili.

Situația se va liniști în curând, ne sigură experții din cadrul Fondului Monetar Internațional, care anticipează o scădere puternică a costurilor de finanțare. Cu alte cuvinte, nu mai e mult până în momentul în care dobânzile vor începe să intre la apă, iar populația și firmele particulare vor putea solicita credite mai ușor.

Cel mai probabil nu ne vom întoarce în perioada în care puteam lua credite doar cu buletinul, dar va fi mult mai simplu și mai ieftin să ne împrumutăm, decât în momentul de față.

„Creșterile recente ale ratelor reale ale dobânzilor vor fi probabil temporare”, crede FMI.