30 aug. 2023 | 09:53

Se dublează facturile la energie ale românilor, se elimină plafonarea prețului la energie. Lovitura vine de la Bruxelles și nu e opțională

ACTUALITATE
Se dublează facturile la energie ale românilor, se elimină plafonarea prețului la energie. Lovitura vine de la Bruxelles și nu e opțională

Românii, de mai bine de un an, beneficiază de o serie de măsuri de plafonare și compensare la energie electrică. Din cauza presiunilor venite din partea Bruxelles-ului și a faptului că, pur și simplu, pe termen lung nu sunt sustenabile, acestea ar trebui să dispară. Din păcate, desființarea lor este mai complicată decât pare la prima vedere, conform analizei realizate de Asociația Energia Inteligentă.

Dacă nu era evident pentru cineva, în situația eliminării legii plafonării prețurilor la energie electrică și gaze, s-ar aplica imediat prețurile existente din contractele în vigoare. Ca referință, prețul plafonat la energie electrică pentru consumatorii casnici are trei valori la momentul de față: 0,68 lei/kWh cu TVA inclus dacă consumul lunar este sub 100 kWh, 0,8 lei/kWh cu TVA inclus dacă consumul lunar este între 100 – 255 kWh și de 1,3 lei/kWh cu TVA inclus dacă consumul lunar este peste 255 kWh.

Cât vor crește facturile la energie ale românilor

Luăm ca exemplu prețul dintr-un contract de furnizare energie electrică la nivelul unui apartament din București. La momentul de față este de 1,3539 lei/KWh cu TVA inclus (acest preț este valabil în cazul facturii alăturate până în luna aprilie 2024). Eliminarea plafonării se va reflecta în cazul clientului din Capitală, cu un consum mediu de 65 kWh/lună cu excepția perioadei de vară, la o creștere instant cu 99% a facturii. Practic, anularea legii plafonării ar face ca clientul să plătească în lunile de iarnă dublu față de cât ar fi plătit la prețul plafonat, conform Economedia.ro.

Un pic ciudat este însă alt aspect al desființării plafonării. Unii furnizori au cumpărat deja energie electrică pentru populație pe anul viitor la un preț plafonat de 0,45 lei/kWh. În consecință, desființarea legii plafonării le-ar aduce acestora imediat un profit suplimentar de până la 25%.

Există totuși un argument foarte bun pentru eliminarea practicilor de compensare și plafonare, faptul că au dus la inechitate în piață.

Creșterea impozitului pe clădiri este de 80 de lei sau de 100 de lei pe un an de zile. Gândiți-vă că intrăm în încetare de plăți la nivel de primării, satele și orașele trebuie să funcționeze. Guvernul e presat să susțină compensarea la gaz și energie. Avem cele mai mici taxe și impozite din Uniunea Europeană”, a fost poziția președintelui executiv al Asociației Municipiilor din România, Constantin Toma, pentru Europa Liberă in 12 10 2022.

Alte exemple oferite de Asociația Energia Inteligentă pot fi văzute mai jos:
  1. Avem o persoană A care locuiește într-un apartament și are un salariul minim lunar pe economie în sumă de 1.898 lei și care a avut în anul 2022 un consum de energie electrică de 600 kWh pentru care a achitat un preț reglementat de 0,68 lei/kWh cu TVA inclus, respectiv a achitat o sumă de 408 lei/an. În situația în care prețul nu ar fi fost plafonat și ar fi achitat cel mai mic preț din piață, conform datelor ANRE, ar fi achitat 468 lei, respectiv cu 60 de lei mai mult pe an. Conform modificărilor fiscale propuse (a se vedea declarația de mai sus), acesta urmează să achite un impozit suplimentar de cca. 80 lei/an, inclusiv pentru compensarea pe energie electrică.
  2. Avem o persoana B care locuiește într-o casă de 200 mp, care are venituri lunare de 40.000 lei și care a avut în anul 2022 un consum de energie electrică de 1.199 kWh pentru care a achitat un preț reglementat de 0,68 lei/kWh cu TVA inclus, respectiv a achitat o suma de 815 lei/an. În situația în care prețul nu ar fi fost plafonat și ar fi achitat cel mai mic preț din piață, conform datelor ANRE, ar fi achitat 935 lei, respectiv cu 120 de lei/an mai mult. Conform modificărilor fiscale acesta urmează să achite un impozit suplimentar de cca. 100 lei/an, inclusiv pentru compensarea pe energie electrică.

“Se desprinde din acest exemplu că persoana săracă A a beneficiat de o compensare de 60 lei, dar va achita impozite suplimentare de 80 lei. În timp ce persoana bogată B a beneficiat de o compensare de 120 lei, dar va achita un impozite suplimentare de 100 lei. În fapt persoana săracă A, va achita un impozit mai mare cu 20 lei, pentru a achita o parte din compensarea facturii la energie a persoanei bogate B.

Majoritatea consumatoriilor de energie electrică din România se găsesc în situația persoanei A, fiind puși în situația de a achita indirect o parte din compensarea pentru facturile celor cu venituri mari.

Neeliminarea (plafonării) prețurilor la energie electrică, înseamnă un efort pe bugetul de stat, care va aduce creșteri de taxe și impozite, iar greul va cădea pe populația săracă, care va trebui să achite impozite suplimentare pentru a compensa o parte din factura unor persoane cu venituri mari. În același timp abrogarea legii plafonării prețurilor va aduce prețurile din contract în facturile românilor, prețuri mari stabilite unilateral de furnizori, în anul 2022, respectiv românii vor fi puși în situația de a achita prețuri mai mari, decât prețurile actuale din piață”, menționează analiza.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele