15 iun. 2023 | 08:12

Se deschide primul aeroport din România, după 50 de ani, astăzi: ce trebuie să știi despre evenimentul la care nu se mai aștepta nimeni

ACTUALITATE
Se deschide primul aeroport din România, după 50 de ani, astăzi: ce trebuie să știi despre evenimentul la care nu se mai aștepta nimeni

După lupte seculare care au durat 50 de ani, se deschide primul aeroport nou în România. Foarte mulți au fost sceptici că s-ar mai putea întâmpla așa ceva în țara noastră, dar astăzi, 15 iunie, este inaugurat oficial.

Noul aeroport de la Brașov este una dintre victoriile răsunătoare ale administrație județene din regiune, iar după cum a explicat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean și viitorul ministrul al Dezvoltării, va fi unul dintre cele mai rentabile aeroporturi din zonă. În plus, în doar 4-5 ani, va ajunge printre primele din țară.

La ce ajută un aeroport internațional la Brașov

“Braşovul este un contribuabil important la Produsul Intern Brut al României, suntem pe locul cinci, avem o contribuţie de 3,5% din PIB. Suntem o destinaţie importantă a României, am reuşit să creştem de la an la an şi am făcut această dovadă.

Cred că braşovenii merită un astfel de obiectiv, ţinând cont de faptul că noi am fost neglijaţi de Bucureşti şi nu suntem legaţi de niciun sistem de infrastructură de tip autostradă. La Braşov se ajunge foarte greu pe Valea Prahovei.”, a atras atenția Adrian Veștea.

Acest obiectiv va veni ca o gură de aer proaspăt un doar pentru Brașoveni, dar pentru oamenii din întregul județ.

“Poate exista un concept integrat în care Braşovul care are şi judeţul Covasna în vecinătate putem spune că avem o dezvoltare din punct de vedere economic şi în acelaşi timp o aglomerare urbană extrem de importantă.

Este un obiectiv pe care l-am construit din resurse proprii şi am toată convingerea că va fi unul dintre aeroporturile rentabile, iar într-un parcurs de patru, cinci ani vom fi între primele cinci aeroporturi ale României”, a spus acesta la Digi 24.

Noul aeroport de la Brașov se inaugurează astăzi, 15 iunie, iar la eveniment va fi prezent, printre numeroase alte oficialități și fostul premier, actual președinte al Senatului, Nicolae Ciucă.

Un nou autobuz, A1, va facilita transportul de la Gara Brașov la aeroport, iar frecvența autobuzelor va fi corelată cu zborurile care decolează și aterizează pe aeroport.„Vești bune pentru brașoveni: odată cu deschiderea aeroportului, pe 15 iunie, înființăm prima linie de transport către acesta, o linie expres, A1, care va pleca din Gara Brașov și va avea stații în Centrul Civic, Livada Poștei, Bartolomeu și Aeroportul Brașov-Ghimbav.

Vom avea 13 astfel de plecări în prima etapă, corelate cu programul zborurilor. Această linie va funcționa deci din 15 iunie și vine în sprijinul brașovenilor care vor zbura de pe Aeroportul Brașov și al turiștilor care ne vor vizita”, a declarat viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele