12 ian. 2023 | 08:15

Se dau bani de la stat în România, în 2023: nu mai puțin de 500 de lei pentru acești copii. Ce poți face cu banii

ACTUALITATE
Se dau bani de la stat în România, în 2023: nu mai puțin de 500 de lei pentru acești copii. Ce poți face cu banii

Elevii defavorizați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, în condițiile legii, trebuie să primească în fiecare an vouchere de 500 de lei. Banii pot fi folosiți în scopul achiziționării de rechizite, dar și de haine.

Voucherele pentru educație au fost detaliate de curând de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Cu acea ocazie, am aflat că preșcolarii și elevii din medii defavorizate vor primi vouchere și în următorul an școlar – 2023/2024. Ca de fiecare dată, banii pot fi folosiți pentru rechizite și îmbrăcăminte. Ca referință, acest proiect cade în sarcina MIPE și nu a Ministerului Educației pentru că vorbim de bani europeni.

Ce se întâmplă cu vouchere pentru educație

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene “va continua să ofere ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite, după ce, în anul școlar 2022–2023 au beneficiat 405.000 preșcolari și elevi, față de 245.000 beneficiari în anul școlar precedent”. Acest ajutor financiar a fost acordat pentru prima oară în anul școlar 2021 – 2022 și, la fel ca vouchere sociale, se oferă pe suport electronic, pe card.

În ceea ce privește elevii care vor primi acești bani, ei au fost stabiliți prin OUG 133/2022 și reprezintă următoarele categorii:

  • copiii preșcolari înscriși în învățământul de stat care provin din familiile care au stabilit dreptul la alocație pentru susținerea familiei, indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat;
  • copiii înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară, adică, pentru acest an, 1.500 de lei (salariul minim brut pe țară este 3.000 de lei).

Respectivul ajutor financiar poate fi folosit pe parcursul întregului an școlar, din momentul primirii lui și doar pe baza actului de identitate al titularului sau de către părinții săi. La fel ca în cazul voucherelor sociale, tichetele pentru educație pot fi folosite doar în anumite magazine care comercializează materiale școlare. Cel mai probabil, distribuția noilor carduri se va face începând cu septembrie 2023, când începe noul an școlar.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele