Schimbarea RCA pe care toți șoferii trebuie să o știe: ce se întâmplă cu asigurările obligatorii auto
Autoritatea de Supraveghere Financiară a propus modificarea Normei 20/2017 privind asigurările auto din România.
Se dorește prelungirea termenului în care contractul RCA intră în vigoare de la 30 la 60 de zile de la încheierea sa, arată avocatnet.ro
Scopul este să faciliteze încheierea contractelor și să răspundă unei cereri crescute de polițe pe piață. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a pus în dezbatere publică un proiect de modificare a Normei 20/2017 privind asigurările auto din România. Propunerea vizează termenul la care contractul RCA poate intra în vigoare, raportat la momentul încheierii acestuia. Astfel, formularea aflată în vigoare în momentul de față, care prevede un maximum de 30 de zile decalaj între momentul încheierii contractului RCA și cel în care acesta produce efecte, ar putea fi modificată în sensul prelungirii perioadei la 60 de zile.
O schimbare necesară
Autoritatea justifică această propunere prin aceea că „va permite în primul rând asiguraților posibilitatea încheierii din timp a contractelor RCA, dar și asigurătorilor RCA să încheie contracte RCA într-un termen suficient de lung, astfel încât să poată fi absorbită la nivel de piață o eventuală cerere ridicată de încheiere a contractelor RCA”.
Asigurarea de răspundere civilă auto se poate încheia oricând, prin intermediul unui asigurator autorizat de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Ea este obligatorie pentru circulația pe drumurile publice și trebuie plătită chiar și în cazul în care vehiculul nu este folosit, arată sursa citată.
Un alt detaliu interesant este și faptul că nu mai ești obligat să ai la tine polița RCA în format tipărit, o poți avea și în format digital.
Asigurarea RCA pentru trotinete nu este încă obligatorie în România, dar acest lucru urmează să se schimbe.
Noi taxe
Conform avocatnet.ro, reprezentanții Ministerului Finanțelor au infirmat inițial existența unei astfel de inițiative, pentru ca după câteva zile să revină cu o adresă scrisă prin care este confirmat că există în lucru un proiect de lege care ar urma să instituie RCA pentru acest tip de vehicule.
Obligația în sine este prevăzută într-o directivă UE și va trebui transpusă și în legislația noastră până la finalul acestui an, însă măsura nu a fost încă pusă în dezbatere publică. Directiva (UE) 2021/2118 a modificat într-adevăr legislația europeană referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) și a introdus obligația acestor asigurări inclusiv în cazul trotinetelor sau bicicletelor electrice cu propulsie electrică.
Cu alte cuvinte, directiva extinde înțelesul noțiunii de ”vehicul”, adăugând acestei categorii și dispozitivele autopropulsate cu o masă mai mare de 25 de kilograme, capabile să se deplaseze cu o viteză de minimum 25 km pe oră. Astfel, trotinetele și bicicletele electrice sau cele prevăzute cu propulsie auxiliară vor intra sub incidența legislației care reglementează obligativitatea RCA. Statele membre ale UE, deci inclusiv România, trebuie să transpună prevederile acestei directive europene până la data de 23 decembrie 2023, arată sursa citată.
E bine de precizat că ASF nu poate avea inițiative legislative, dar poate solicita Ministerului în subordinea căruia se află să inițieze anumite modificări ale normelor aflate în vigoare.