Schimbarea fiscală de la 1 ianuarie 2024 despre care nu se mai vorbește: au uitat de ea, nu face parte din pachetul controversat
De când Guvernul și-a asumat răspunderea asupra pachetului fiscal care conține zeci de măsuri, toată lumea a omis din atenție o modificare esențială ce intră în vigoare de la 1 ianuarie 2024 – facturarea electronică obligatorie.
Amintim că, începând din prima lună a anului viitor, se schimbă radical situația în sectorul fiscal românesc și nu pe fondul controversatului pachet asumat de Guvern în fața Parlamentului, ci ca urmare a aplicării facturării electronice obligatorii în relația Business to Business (B2B).
Când dispar definitiv facturile pe hârtie
„Varianta pe hârtie va mai putea fi utilizată, în paralel, doar până la 30 iunie 2024 şi doar în cazul în care furnizorul sau beneficiarul nu figurează încă în Registrul RO e-Factura.
Ulterior, rambursarea TVA va fi posibilă pentru entităţile stabilite în România doar în baza facturii electronice”, conform experților Deloitte.
Vezi aici cum frauda și evaziunea fiscală dispar din România
Ce trebuie să știe orice patron de firmă despre facturarea electronică
„În privința implementării e-Factura generalizată în relația B2B, este important să ne uităm și la ceea ce au făcut alte state membre din UE. Italia, Polonia și Franța au început de ceva vreme demersurile pentru adoptarea e-Factură la nivel generalizat, România și Germania tocmai ce au obținut derogarea Consiliului UE.
O analiză a celor mai bune practici privind e-Factura la nivelul UE ar trebui să contribuie la așezarea unui sistem cât mai eficient, odată ce se trece către e-Factura la nivel generalizat.
Principalele direcții observate sunt: timpul pe care țările și l-au luat pentru implementarea e-Factură – între 9 luni până la 2 ani și jumătate, implementare etapizată în funcție de categoriile de contribuabili – Franța, Polonia, Italia, precum și e-Factura că document original pentru tranzacțiile domestice”, e de părere Georgiana Constantin, Senior Manager, Taxe indirecte, EY România.
Patronii privesc cu spaimă către 1 ianuarie 2024
Deși e doar la o aruncătură de băț de noi intrarea în vigoare a noilor prevederi fiscale, sectorul privat românesc se află într-o situație delicată.
83% din companiile respondente declara că nu ar fi pregătite pentru dată de 1 ianuarie 2024 că dată de începere a emiterii facturilor prin sistemul RO e-Factura, în timp ce doar 17% afirmă că sunt pregătite.
„Niciunde nu am văzut o transformare mai accelerată a raportărilor fiscale în format digital decât în România. SAF-T, RO-transport, e-Factură pentru bunuri cu risc fiscal ridicat și canalul B2G și iată-ne acum în așteptarea următorilor pași pentru factură electronică B2B la nivel generalizat”, a precizat Georgiana Iancu, Partener, Coordonator Practică de Taxe Indirecte și Digitalizare Fiscală EY România.