15 iun. 2023 | 09:01

Săracii noștrii, mai sărmani decât ai lor: România, pe primul loc în clasamentul european al rușinii

ACTUALITATE
Săracii noștrii, mai sărmani decât ai lor: România, pe primul loc în clasamentul european al rușinii

Nivelul de sărăcie în România niciodată nu a fost atât de grav, iar realitatea economică autohtonă tinde să fie din ce în ce mai îngrijorătoare. Riscul de sărăcie și excluziune socială pune țara noastră în topul clasamentului european al rușinii.

În 2022, conform datelor agregate de Eurostat, peste 34% dintre români au fost expuși în 2022 la un risc de semnificativ de sărăcie și excluziune socială. Atât de gravă este realitatea economică a sărmanilor de pe meleaguri mioritice, încât am depășit până și Bulgaria la acest capitol, pe care de cele mai multe ori îi deplângem ca aflându-se într-o situație economică mai deplorabilă. Nu este cazul, România e pe primul loc de la coadă.

Niciodată nu am fost atât de săraci, cei mai săraci din Europa

Aceasta este doar cea mai recentă consecință a creșterii inflației de anul trecut, a scăderii puterii de cumpărare și a înăspririi politicii monetare la nivel bancar. În 2023, cei mai mulți români nu mai au nici plasa de siguranță a creditelor bancare, pentru că atât de imprevizibile au devenit dobânzile, încât preferă să caute alte soluții sau să-și asume un nivel și mai crunt de sărăcie.

Ca referință, conform datelor agregate de Eurostat, cea mai mare pondere a persoanelor expuse riscului de sărăcie și excluziune socială a fost înregistrat în România (34%), Bulgaria (32%), Grecia și Spania (ambele cu 26%). Pe de altă parte, cele mai mici ponderi au fost înregistrate în Cehia (12%), Slovenia (13%) și Polonia (16%), scrie News.ro.

Per ansamblu, în Europa, media este de 22% din populație care este expusă riscului de sărăcie și excluziune socială, aproximativ 95,3 milioane de oameni. Dacă aceste formulări îți sunt străine, merit să ai în vedere că fac referire la una din trei situații, risc de sărăcie, deprivare materială și socială severă și/sau locuit într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii. Partea bună, dacă vrei s-o vezi așa, este că față de 2021, lucrurile pe acest front s-au îmbunătățit, fie și insignifiant. Procentul de 22% a rămas neschimbat, dar acum doi ani vorbeam de 95,4 milioane de persoane în respectiva situație, comparativ cu 95,3 milioane în 2022.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele