02 iun. 2023 | 08:00

Săptămâna de lucru de patru zile, mai aproape decât crezi: cum ar putea deveni soluția salvatoare, calcul de la Bruxelles

ACTUALITATE
Săptămâna de lucru de patru zile, mai aproape decât crezi: cum ar putea deveni soluția salvatoare, calcul de la Bruxelles

Săptămâna de lucru de patru zile a făcut subiectul multor speculații în ultimii câțiva ani, mai ales în perioada pandemiei, când s-a dezechilibrat semnificativ balansul dintre viața personală și timpul de muncă. Unele companii au ajuns deja să o implementeze, dar sunt șanse mari ca aceasta să devină un fel de lege.

Cea mai recentă dezbatere în jurul săptămânii de lucru de patru zile vine de la Comisarul European pentru Ocuparea Forței de Muncă și Drepturi Sociale, Nicolas Schmit. Acesta sugerează implementarea noului program în sectoarele cu ”dificultăți în atragerea personalului”, domenii care sunt semnificativ mai numeroase decât ai crede și se confruntă cu probleme similare indiferent de țară.

Cum rezolvi problema personalului care lipsește

Nicolas Schmit consideră că „cea mai mare problemă [din Uniunea Europeană] nu este atât șomajul”, ci mai degrabă lipsa forței de muncă. „Multe industrii caută cu disperare angajați și nu-i găsesc pentru că oamenii nu vor să lucreze acolo sau nu au abilitățile potrivite”, susţine el. „Trebuie să devină mai atractive”, potrivit luxemburghezului, care subliniază că „este ceva care avansează treptat (…) pentru că noile generații au o anumită viziune asupra echilibrului dintre muncă și viața personală”. Dar el avertizează că „nu există o poziție comună” în cadrul UE pe această temă, conform Economedia.ro.

Până la o implementare la scară largă, oficialul european a explicat că sunt necesare ”negocieri între parteneri sociali”, dând exemplul Germaniei. Acolo, IG-Metall, cel mai mare sindicat din țară, pledează de mulți ani pentru generalizarea săptămânii de lucru de patru zile în metalurgie.

Anunțul oficialului european vine în aceeași perioadă în care Portugalia se pregătește să lanseze un proiect pilot pe marginea săptămânii de lucru de patru zile. Nu mai puțin de 46 de companii și-au exprimat interesul pentru participarea la inițiativă și pentru implementarea reformei. Multe dintre ele au până la 10 angajați, dar sunt și cinci giganți cu peste 1000 de angajați deschiși la implementarea acestor mecanisme.

Franța este de asemenea un domeniu de bună practică atunci când vine vorba de noul program de lucru, aici se fac teste chiar și în instituții de stat pentru doar patru zile de lucru pe săptămână cu program extins. În România, cei de la ING au implementat-o și am detaliat acel efort aici.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele