Samsung și BMW anunță o nouă colaborare: Overtake The Ordinary este parteneriatul perfect pentru fanii ambelor companii
Samsung România împreună cu BMW România au dat startul unei colaborări de excepție, cu scopul de a aduce împreună inovația și excelența din industriile auto și tehnologie.
Ambele companii sunt recunoscute pentru modul în care constant inovează. Acum, acestea lansează o serie de proiecte prin care vor să le ofere fanilor experiențe dincolo de tehnologie.
„Știm că industriile tech și auto sunt printre cele mai dinamice și revoluționare domenii. Într-un peisaj în continuă transformare, este esențial ca brandurile să răspundă cerințelor consumatorilor, să depășească granițele tradiționale și să deschidă noi posibilități prin colaborări creative și parteneriate de excepție. Samsung și BMW împărtășesc pasiunea pentru inovație, tehnologie și design. Aceste valori și atribute definesc universurile celor două branduri și stau la baza unei întâlniri cu oportunități extraordinare”, a declarat Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria.
„Colaborarea cu Samsung în România vine după ce la nivel internațional mărcile sunt mereu aproape – de la un parteneriat în motorsport, la asocieri de tehnologie. Industria auto se află într-o transformare de mari proporţii şi BMW Group caută răspunsurile pentru viitor în automobilul electric, sustenabil şi bazat pe multe soluţii digitale care integrează şi telefonul mobil. Legătura cu Samsung este, în acest context, una foarte naturală”, a adăugat Alex Șeremet, Corporate Communication Manager, BMW România.
Conectivitatea
În ceea ce privește conectivitatea dintre telefon și mașină, acestea se îmbină perfect, datorită funcției BMW ConnectedDrive, alături de Android Auto.
Cu alte cuvinte, BMW ConnectedDrive cuprinde toate serviciile digitale care conectează inteligent automobilul cu lumea exterioară. Este o disponibilă o gamă largă de servicii – comunicarea automată cu service-ul, sisteme inteligente de asistenţă, remote software update, conexiuni pentru dispozitive mobile, precum şi divertisment şi servicii de trafic.
Mai mult, este recomandat să descarci aplicaţia My BMW pentru a beneficia de toate serviciile disponibile. Aceasta îţi dă posibilitatea suplimentar să accesezi de la distanţă o serie de funcţii ale maşinii (de exemplu operarea climatizării), poţi face programări în service sau poţi primi informaţii suplimenatare despre serviciile BMW.
Android Auto face mai uşoară şi sigură utilizarea aplicaţiilor tale favorite pe smartphone atunci când eşti pe drum în automobilul tău BMW. Controlează convenabil funcţiile prin comandă vocală prin Google Assistant. Aşa îţi poţi ţine mâinile pe volan şi te poţi concentra complet la condus. E suficient să spui „Hey Google” – şi eşti pregătit.
În ceea ce privește puterea lui Android Auto, mai jos sunt cele mai importante funcții:
- Conectivitate uşoară- complet fără fir.
- Foloseşte aplicaţiile Android – fără ca nimic să-ţi distragă atenţia la volan.
- Integrate în panoul de bord complet digital al BMW.
- Navigaţie prin Google Maps în Head-Up Display.
- Comenzi vocale intuitive prin Google Assistant.
- Dictează mesaje în timpul călătoriei.
- Controlează dispozitivele tale smarthome când te afli la drum.
- Divertisment de top cu cărţi audio, podcasturi, muzică.
- Informaţii de trafic live şi gratuite pe lângă multe altele.
Device-uri pentru multi-tasking și auto-exprimare
Galaxy Z Fold4 este cel mai puternic smartphone pliabil de la Samsung de până acum și rezultatul inovației durabile și al expertizei companiei în materie de tehnologie mobile. Z Fold4 asigură funcționalitate sporită, indiferent dacă este deschis, închis sau în Flex mode. Multitasking-ul pe Z Fold4 este mai ușor ca niciodată, astfel încât utilizatorii să poată face mai multe lucruri cât timp sunt în mișcare. De asemenea, multitasking-ul este și mai intuitiv, datorită noilor gesturi de glisare.
În același timp, Galaxy Z Flip4 oferă îmbunătățiri la nivelul caracteristicilor preferate ale utilizatorilor Samsung, făcându-l instrumentul cel mai bun pentru cei care caută modalități noi de auto-exprimare. Designul său compact asigură experiențe unice care nu sunt disponibile pe niciun alt smartphone.
Se pot filma videoclipuri hands-free sau capta selfie-uri de grup din diferite unghiuri prin plierea parțială a Z Flip4 pentru a activa FlexCam. Datorită parteneriatului dintre Samsung și Meta, modul FlexCam este optimizat pentru cele mai populare platforme sociale, inclusiv Instagram, WhatsApp și Facebook.
„Destination Unknown”, primul proiect
„Destination Unknown” este un prim proiect comun din cadrul parteneriatului dintre Samsung și BMW. Proiectul reprezintă o inițiativă Samsung, în colaborare cu SuperSpeed, care a adus împreună 6 ambasadori de brand Samsung, împărțiți în 3 echipe, pentru a explora o destinație necunoscută. Aceștia au avut ocazia să experimenteze în mod direct performanța și tehnologia avansată a mașinilor BMW, precum și tehnologia de vârf Samsung, furnizată de telefoanele pliabile Galaxy Z Fold4 și Flip4, cu ajutorul cărora au documentat întreaga experiență.
Experiența poate fi urmărită aici: https://www.samsung.com/ro/overtake-the-ordinary/.
Colaborarea Samsung și BMW va continua cu o serie de experiențe spectaculoase pe toată perioada verii, oferind consumatorilor acces la întâlniri memorabile cu cele două branduri.