29 iun. 2023 | 06:00

S-a schimbat legea pentru acești pensionari din România: este complet interzis, mai ai 30 de zile să te decizi, cu ”mici” excepții

ACTUALITATE
S-a schimbat legea pentru acești pensionari din România: este complet interzis, mai ai 30 de zile să te decizi, cu ”mici” excepții

După numeroase proiecte, inițiative și tentative pe subiect, cele mai multe căzute la CCR, Parlamentul a adoptat o serie de modificări importante la legea pensiilor din România, cu o țintă foarte clară.

Din momentul în care noua lege va fi publicată în Monitorul Oficial, românii care cumulează pensia cu salariul de bugetar, vor avea 30 de zile calendaristice să rămână doar cu unul dintre cele două venituri lunare. În plus, a fost scoasă din inițiativa legislativă posibilitatea de a lucra până la 70 de ani la stat și la privat. Proiectul merg la promulgarea pe biroul Președintelui.

Cum poți să lucrezi după vârsta pensionării în România

În continuare, românii care vor să rămână în câmpul muncii după vârsta pensionării, vor avea această posibilitatea, dar cu o mențiune foarte importantă. Nu vor primi și pensia în același timp, iar angajatorul trebuie să aprobe cererea de rămânere în activitate, din momentul împlinirii vârstei de pensionare.

„Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act administrativ de numire în funcţie, după caz, şi care îndeplinesc condiţiile de pensionare pot continua activitatea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativteritorială, cu acordul anual al angajatorului, peste vârsta standard de pensionare în condiţiile prevăzute de lege, în baza aceluiaşi contract individual de muncă, raport de serviciu sau act administrativ de numire în funcţie, după caz.

În situaţia în care angajatorul nu emite acordul, contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau, după caz, ocuparea funcției în care a fost numit în baza actului administrativ de numire încetează de drept la data împlinirii vârstei legale de pensionare, respectiv la data expirării acordului anual al angajatorului. Cererea privind continuarea activităţii (…) se depune la angajator cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare, respectiv cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de expirarea acordului anual al angajatorului”, este explicat în proiectul legislativ care tocmai a trecut de Parlament.

Dacă decizi să rămâi în activitate după vârsta pensionării, în orice moment ulterior poți decide să ieși la pensie, cu condiția să faci o cerere cu 30 de zile înainte.

„Persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act administrativ de numire în funcție în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială și care au și calitatea de beneficiari de pensie pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, sistemul pensiilor militare de stat ori sunt beneficiari de pensie de serviciu au obligația ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să își exprime în scris opțiunea pentru continuarea activității în baza aceluiași contract individual de muncă, raport de serviciu sau act administrativ de numire, după caz, ori pentru încetarea contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau încetarea ocupării funcției în care au fost numite în baza actului administrativ de numire, după caz. Continuarea activității se realizează pe baza cererii aprobate de către angajator. Menținerea în activitate se realizează cu acordul anual al angajatorului”, este explicat în document.

Cumulul pensiei cu salariul nu pleacă nicăieri pentru unii ”speciali”

Deputatul USR Oana Ţoiu a atras atenția miercuri că în comisie, în Camera Deputaţior, s-au introdus la legea cumulului pensie-salariu excepţii şi pentru BNR, ANRE, ANCOM, ”locurile unde salarii de 11.000 de euro lunar se cumulează cu pensii adesea speciale”.

”ALERTĂ! Au introdus acum excepţii pentru speciali de la interdicţia cumului pensiei cu salariul şi este la votul final în plenul Camerei Deputaţilor în câteva minute. Ce înseamnă asta? Că dacă o doamnă îngrjitoare de la grădniţă de exemplu va vrea să continue să îngrijească copiii mici şi la pensie va trebui să aleagă între pensia de aproximativ 1300 de RON şi salariul de 1900 de RON net şi va putea primi doar una din cele două surse de venit DAR Ciucă va putea păstra pensia specială şi salariul, Academia Română nu va avea nici o problemă şi tocmai au băgat acum excepţii şi pentru BNR, ANRE, ANCOM, locurile unde salarii de 11.000 de euro lunar se cumulează cu pensii adesea speciale. Şi ei au obţinut astăzi cu câteva telefoane excepţie specială pentru speciali”, a scris deputatul Oana Ţoiu, conform Economedia.ro. 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele