S-a întors în România după 18 ani pentru a-și face viața acasă, dar nu a avut nicio șansă. ”M-am lovit de salarii foarte mici”
Dacă te-ai dat peste cap de mai multe ori în trecut pentru a-ți convinge un prieten plecat în străinătate să nu se întoarcă acasă, știi tu de ce-ai făcut-o. Din păcate, mulți români din afară se întorc din melancolie sau dor de familie, dar neglijează birocrația, salariile mici și prețurile umflate la produse și servicii, cum a pățit și un tânăr din Anglia care a revenit în România după 18 ani.
Nu mai puțin de 18 ani a locuit un tânăr român în Londra, până să revină pe meleaguri mioritice și să-și manifeste regretul pe marginea dezastrului din țara noastră. Numele lui este Alexandru Macovei, în vârstă de 38 de ani și întors de ceva timp la Iași, orașul său natal. La prima vedere, decizia părea una inspirată, bazată pe niște economii solide peste mări și țări, dar niciodată nu a fost mai clar decât acum că realitatea de acasă nu se potrivește cu cea din târg.
Drama unui român întors acasă după 18 ani
,,În România, dacă nu ești IT-ist, medic, avocat sau dacă nu lucrezi, pe un post bun, la stat, este greu să trăiești. Am încercat să mă angajez în multe locuri, pentru că banii pe care i-am strâns nu vor ține o veșnicie. M-am lovit de salarii foarte mici, chiar dacă experiența mea este uriașă. Este descurajant pentru tineri, pentru cei care doresc să se întoarcă acasă. Am fost sfătuit de multe persoane să nu mă întorc, dar inima mea este acasă. Îmi doresc ca copiii mei să copilărească la fel ca mine, să se bucure de bunici, de sentimentul de acasă, să trăiască printre străini doar dacă ei aleg acest lucru”, a povestit Alexandru, potrivit Adevărul.
Familia și țara natală nu îți țin de foame, după cum a sesizat ieșeanul care s-a lovit de prețuri ca în Anglia pe rafturi românești. Din experiența lui, mai ales în cazul alimentelor de bază, acestea sunt de multe ori mai scumpe decât în țară, iar acest detaliu este suficient pentru a te împiedica să ai acces la o viață decentă în țara noastră.
,,Este adevărat, o chirie în Anglia este mult mai scumpă decât în România. Dar, salariile sunt mult mai mari. Acolo, cine își dorește să muncească poate trăi o viață cel puțin decentă, își poate permite un concediu sau două pe an. Acasă, lucrurile sunt puțin diferite. Am rămas șocat când am văzut prețurile din supermarket. Am făcut un calcul și mi-am dat seama că alimentele de bază sunt la fel de scumpe ca în Londra, dar salariile mult mai mici. Este greu de trăit în România, asta e concluzia mea după doar câteva săptămâni de la întoarcerea acasă”, a mai povestit tânărul ieșean.
Cel mai probabil, va pleca din nou
Au fost suficiente doar câteva săptămâni în România pentru ca tânărul de 38 de ani să-și exprime reticența că se va mai chinui să rămână pe meleaguri mioritice. Cel mai probabil, va pleca din nou în străinătate, mai ales din cauza presiunii financiare.
,,Iau în calcul să mă întorc în Anglia, aici nu fac altceva decât să pierd ceea ce am adunat în atâția ani. Presiunea pusă de partea financiară este imensă iar grija zilei de mâine este o problemă pentru mulți români. Munca nu este apreciată la adevărata ei valoare în România, totul este foarte scump iar veniturile sunt foarte mici. Cu siguranță voi lua o decizie împreună cu familia în privința viitorului. Un lucru este cert, mai amân, cel puțin deocamdată, construcția unei case acasă”, a concluzionat tănărul din Iași căruia România nu a avut ce să-i ofere.