12 iun. 2023 | 10:03

Rușii bombardează rutele de evacuare după distrugerea barajului din Kahovka: „Și fiarele au mai multă moralitate decât statul rus”

ULTIMA ORĂ
Rușii bombardează rutele de evacuare după distrugerea barajului din Kahovka: „Și fiarele au mai multă moralitate decât statul rus”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat atacurile asupra bărcilor de salvare care transportau civili în zona de război inundată din Herson, în sudul țării.

Zelenski: „Chiar și fiarele au mai multă moralitate decât statul rus”

„Chiar și fiarele sunt mai morale decât tine, stat rus”, a declarat Zelenski în mesajul său video de duminică seara.

„Teroriștii ruși continuă să bombardeze rutele de evacuare, punctele de evacuare, ambarcațiunile care duc oameni”.

Duminică, o barcă ce transporta 21 de persoane a fost atacată de ruși în timp ce civilii încercau să ajungă în siguranță din partea ocupată de Moscova a regiunii Herson, potrivit autorităților ucrainene. Trei persoane au murit și 10 au fost rănite, a confirmat Zelenski.

Dezastru în Herson, după distrugerea barajului

Mai întâi, Rusia a aruncat în aer un baraj din regiune, apoi a abandonat oamenii în zona inundată, iar acum trage în ei, a acuzat Zelenski.

De asemenea, el a informat că reprezentanți ai Curții Penale Internaționale de la Haga au vizitat Herson pentru a vedea cu ochii lor situația.

„Această anchetă este foarte importantă pentru securitatea întregii lumi”, a declarat Zelenski,

Potrivit lui Zelenski, aproximativ 4.000 de persoane au fost salvate până în prezent în zona inundată. Zeci de orașe și sate sunt încă înghițite de ape, dar situația este cea mai gravă în partea ocupată de Rusia a regiunii Herson, pe malul stâng al râului Dnipro, a precizat el.

Rusia acuză Ucraina pentru distrugerea barajului Kahovka.