16 iul. 2023 | 10:55

Rusia a doborât 9 drone ucrainene deasupra Crimeei: „Tentativă de atac terorist”

ULTIMA ORĂ
Rusia a doborât 9 drone ucrainene deasupra Crimeei: „Tentativă de atac terorist”

Ministerul rus al Apărării a declarat că forțele sale au împiedicat duminică Ucraina să atace portul Sevastopol de la Marea Neagră, distrugând șapte drone aeriene și două submarine.

Rusia a distrus 7 drone aeriene și 2 submarine

„În această dimineață, a fost zădărnicită o tentativă a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist cu șapte vehicule aeriene fără pilot și două vehicule subacvatice fără pilot asupra unor obiecte de pe teritoriul Peninsulei Crimeea, în apropierea orașului Sevastopol”, a declarat ministerul pe aplicația de mesagerie Telegram.

Nu s-au înregistrat victime și nici pagube, a adăugat ministerul.

Acesta a precizat că două drone aeriene au fost doborâte deasupra Mării Negre, la o distanță mare de linia de coastă, în timp ce cinci au fost interceptate de forțele de război electronic ale Rusiei.

2 drone subacvatice au fost găsit la nordul Mării Negre

Două vehicule subacvatice fără pilot (UUV), cunoscute sub numele de drone subacvatice, au fost descoperite în partea de nord a Mării Negre și au fost distruse prin incendiere, a precizat ministerul.

Anterior, Mihail Razvozhayev, guvernatorul Sevastopolului, instalat de Moscova, a declarat pe aplicația de mesagerie Telegram că atacurile au avut loc deasupra portului Sevastopol și a districtelor Balaklava, Hersones din oraș.

Transportul maritim, inclusiv feriboturile de pasageri, a fost suspendat timp de câteva ore duminică dimineața devreme, au declarat autoritățile de transport din oraș, susținute de Moscova, pe canalul lor Telegram.