24 mai 2023 | 08:03

România, țara pensiilor de 4000 – 5000 de euro: ies oamenii la pensie și la 40 de ani

ACTUALITATE
România, țara pensiilor de 4000 - 5000 de euro: ies oamenii la pensie și la 40 de ani

În România, cea mai mare parte a pensionarilor se chinuie să supraviețuiască cu niște valori infime în buzunare, niște sume derizorii. În același timp, există pensii speciale care, pe lângă faptul că nu au implicat contribuții generoase la stat, nici măcar nu au avut legătură cu salariul românilor respectiv din perioada de activitate.

Pe marginea pensiilor speciale și a dificultăților întâmpinate de autorități în a le desființa, a vorbit în această săptămână Petre Lăzăroiu, fost judecător la Curtea Constituțională a României. În acel context, a vorbit despre pensiile magistraților, insistând pe faptul că problema sumelor respective este una serioasă, dar și dură.

„Problema cu pensiile este extrem de serioasă și dură. Realitatea este că sistemul nostru de pensii este pe butuci. De ce? Pentru că s-au cheltuit foarte mulți bani în loc să se bage banii în sistem. În anul 1989, sistemul de pensii era excedentar”, a explicat fostul judecător CCR.

Care sunt cele mai mari pensii din România

În România, pensia medie a unui magistrat este de 20.000 de lei, aproximativ 4000 de euro, dar sunt mulți care se bucură și de pensii de 5000 de euro. Mai grav decât atât este că se bucură de această pensie de la aproximativ 50 de ani, în timp ce din sistemul militar ies la pensie români chiar și cu 10 ani mai devreme, la 40 de ani.

„În al doilea rând, legea este croită prost. (…) Este o problemă și cu stagiul de cotizare. Un magistrat muncește 25 de ani și îl răsplătești cât pentru 40 de ani? De ce nu faci stagiu de cotizare cel puțin 30 de ani și vârsta de pensionare să fie la 60 de ani? Și să fie așa fără excepții! În legea 303 sunt numai excepții… pot să iasă anticipat din diverse motive”, explică Lăzăroiu când vine vorba de ineficiența sistemului autohton de pensii.

„Sunt tot felul de portițe. Și au ieșit magistrați la pensie la 50 de ani. Cunosc foarte multe cazuri. Militarii pot ieși la pensie la 40-42 de ani. Și uite așa ei mănâncă pensie cât viața lor toată”, a precizat acesta, adăugând „Trebuie făcute modificări pe lege pentru că ne ducem la fund. Sistemul de pensii este în colaps. Noi acum trăim doar din împrumuturi. Cotizează două-trei milioane care muncesc și încasează vreo cinci milioane”, a menționat fostul judecător CCR.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele