19 oct. 2023 | 18:25

România, o forță în Europa când vine vorba de construcții. Cifrele care contrazic o criză imobiliară

ACTUALITATE
România, o forță în Europa când vine vorba de construcții. Cifrele care contrazic o criză imobiliară

România a înregistrat cea mai importantă creștere din UE a lucrărilor de construcții, în luna august, potrivit datelor publicate de Eurostat.

România surprinde

La nivelul UE, lucrările de construcţii s-au majorat, în august, cu 0,2% şi au scăzut cu 0,1% în zona euro, comparativ cu perioada similară din 2022.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai mari creşteri anuale ale lucrărilor de construcţii în august au fost în România (19,3%), Slovenia (19%) şi Spania (6,9%), cel mai semnificativ declin fiind în Belgia (minus 6,5%), Finlanda (minus 5,6%) şi Austria (minus 3,1%).

Citește și Materialele de construcții și mâna de lucru, scumpire-șoc: toamna se numără miliardele

Datele Eurostat arată că în august, comparativ cu luna precedentă, lucrările de construcţii au scăzut cu 1,1% în zona euro şi cu 0,7% în Uniunea Europeană, după ce în iulie se înregistrase un avans de 1% în zona euro şi de 0,8% în UE.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai mari creşteri lunare ale lucrărilor de construcţii în august au fost în România (4,7%), Polonia (2,1%) şi Cehia (2%), cele mai semnificative scăderi fiind în Belgia şi Ungaria (ambele cu minus 5%), Germania (minus 2,4%) şi Austria (minus 1,8%).

Dispare autorizația de construcție

Autorizația de construire sau construcție, după cum îi spun unii, este documentul fundamental pe care trebuie să-l obții în momentul în care ai în plan lucrări la casă sau la apartament. Există însă din ce în ce mai multe situații în care nu mai ai nevoie de documentul cu pricina.

Citește și Gigantul român din construcții care primește 5,5 milioane de lei din PNRR. Ce face cu fondurile europene, care este planul

Un nou proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor extinde și mai mult lista lucrărilor ce pot fi executate fără să fie necesară o autorizație de construire. De această dată, se introduce pe listă și efortul de realizare a unor garduri ușoare, fără fundație, pentru delimitarea terenurilor virane.

Se schimbă legea construcțiilor, ce trebuie să știe românii

Proiectul legislativ aflat în dezbatere la Senat își propune să actualizeze Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Conform Avocatnet.ro, se dorește extinderea listei lucrărilor ce pot fi executate fără să fie nevoie de obținerea unei autorizații de construire.

Citește și Cea mai nouă lovitură pentru piața imobiliară din România: așa îngropi construcțiile, tranzacțiile și dezvoltatorii

Punctual, se pot realiza fără autorizație “lucrări de montare a împrejmuirilor cu caracter provizoriu din materiale uşoare, care nu necesită fundaţie, pentru delimitarea terenurilor virane”. Pe de altă parte, tot ai nevoie de un aviz de amplasare pentru materializarea gardului cu pricina, deci tot nu scapi de un drum la primărie. Partea bună este însă că acesta din urmă se obține semnificativ mai ușor, cu mult mai puțină birocrație.