România, ajutor nesperat de la Uniunea Europeană. Fonduri europene în valoare de 52 de milioane de euro pentru modernizare
Fondul european de dezvoltare regională va aloca 52 de milioane de euro României pentru achiziția a 35 de trenuri electrice care vor fi utilizate pe 13 rute interregionale din țară.
Capacitatea fiecărui tren
Inițiativa a primit aprobarea Comisiei Europene în cursul zilei de luni, se arată într-un comunicat transmis de către autoritățile europene.
Aceste trenuri electrice de ultimă generație vor îmbunătăți conexiunile și confortul călătorilor și vor reduce în același timp emisiile generate de mijloacele de transport.
Capacitatea acestora va fi de cel puțin 300 de călători pe fiecare tren, investiția realizând astfel o îmbunătățire semnificativă în ceea ce privește calitatea serviciilor feroviare.
Rutele vizate
Sunt vizate principalele coridoare interregionale ce leagă București de Arad, Cluj-Napoca, Constanța, Brașov, Timișoara, Iași, Galați, Craiova, Petroșani și Suceava.
„Noile rame feroviare vor avea un impact pozitiv asupra întregii reţele feroviare din România. Sporirea frecvenţei şi a confortului călătoriilor, precum şi stimularea folosirii trenurilor sunt importante pentru coeziunea teritorială şi socială, facilitând accesul tuturor la locuri de muncă şi la serviciile publice.
Acest lucru îmbunătăţeşte sustenabilitatea transporturilor, contribuind astfel la tranziţia verde. Politica de coeziune acţionează împreună cu autorităţile române pentru a pune în aplicare obiectivele Pactului verde european”, a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.
Conform raportului de activitate al companiei cu capital de stat CFR SA, întârzierile trenurilor de călători au înregistrat o creștere de la 3,4 milioane de minute în 2021 la 4.3 milioane de minute în 2022.
Unul dintre motivele întârzierilor de milioane de minute menționate de CFR sunt restricțiile de circulație pe tronsoane vechi de cale ferată. Raportul companiei arată că la sfârșitul anului trecut erau în vigoare în total 378 restricții de viteză, cu o lungime totala de 599 de kilometri, adică o lungime mai mare decât distanța București – Cluj.
Același raport de activitate arată că viteza comercială a trenurilor de călători a fost de 44,83 de kilometri la oră în anul 2021. Viteza comercială reprezintă principalul indicator de performanță în ceea ce privește circulația trenurilor, ce influenţează atractivitatea serviciilor oferite de sistemul feroviar, mai ales în traficul de călători.
În ceea ce privește trenurile de marfă, întârzierile din 2022 au înregistrat o scădere de 666.000 de minute, ajungând la 40 de milioane de minute. Viteza comercială a trenurilor de marfă a fost de 15,63 de kilometri la oră.