REVIEW După 40 de zile – filmul românesc de pe Netflix care are șanse reale să te emoționeze
După 40 de zile este numele unuia dintre cele mai recente filme românești și, dacă l-ai ratat atunci când a fost difuzat la cinema, te poți revanșa acum.
Filmul românesc După 40 de zile este disponibil acum și pe Netflix, ceea ce ar trebui să simplifice puțin situația.
După 40 de zile, filmul răscolitor cu care trebuie să ai răbdare
După 40 de zile nu este un film facil de urmărit, prin prisma faptului că dispune de o desfășurare a acțiunii destul de molcomă, poate chiar greoaie uneori.
Cu toate astea, dacă vrei să înțelegi mai bine cum funcționează lumea și, mai ales, oamenii din ea, pelicula românească s-ar putea să fie exact ce-ți trebuie.
Dacă, din întâmplare, se întâmplă să rezonezi cu subiectul, acest film îți va frânge inima în mii de bucăți și va readuce la viață traume vechi care zăceau inerte în tine, până în acel moment.
Scenariul încearcă să introducă lupta dintre credință și ateism în prim-plan, dar și lupta mocnită dintre doi prieteni de-o viață care, ajunși la vârsta senectuții, se pare că realizează ce puțin s-au cunoscut unul pe altul, de fapt. Acest lucru nu-i împiedică, însă, să-și continue prietenia și, într-un mod bizar, să țină unul la celălalt.
În mod eronat, filmul este catelogat, printre altele, și în categoria „fantome”. Cu riscul de a-ți strica bucuria vizionării, am să te anunț de pe acum că fantomele sunt oarecum simbolice, deși reprezentate fin de câteva scene care ar putea intra la categoria „înfricoșător”.
Se vorbește, printre altele, de moroi, de viața de apoi și de revenirea lor printre cei vii. Credințe ce nu pot fi zdruncinate cu una, cu două, din mentalul colectiv al comunităților de la țară.
Sfârșitul te va lăsa cu întrebări, ceea ce, în definitiv, nu are cum să fie un lucru rău. Orice prilej de a pune creierul în funcțiune este unul cât se poate de fericit.