25 oct. 2023 | 12:13

Regulile ANAF pentru românii care fac bani din rețelele de socializare. Câți bani trebuie să plătească la stat

ACTUALITATE
Regulile ANAF pentru românii care fac bani din rețelele de socializare. Câți bani trebuie să plătească la stat

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a organizat un webinar cu scopul de a prezenta regulile pentru românii care fac bani din rețelele de socializare. Fiscul a precizat câți bani trebuie să plătească fiecare la stat, în funcție de veniturile pe care le obține.

ANAF, reguli pentru influenceri

În ciuda faptului că sunt numeroși influenceri în țară, nu toți știu că au de plătit taxe pentru banii pe care îi obțin prin intermediul rețelelor de socializare.

ANAF le-a explicat acestora că în cazul în care activitatea lor are continuitate, este obligatoriu să se înregistreze ca persoană fizică autorizată (PFA).

Deși nu există o definiție clară a unei „activități cu caracter de continuitate”, reprezentanții ANAF susțin că este nevoie de PFA în cazul celor care obțin bani din social media timp de mai multe luni dintr-un an.

Potrivit Fiscului, la activitate „ocazională” se încadrează cei care câștigă bani prin intermediul platformelor de socializare o dată sau de două ori pe an. Aceștia nu sunt obligați să-și facă PFA, dar au obligația de a depune Declarația unică până la data de 25 mai.

ANAF, despre declarația unică

În cazul celor cu activitate continuă, la 30 de zile de la deschiderea unui PFA sunt obligați să transmită la ANAF, indicat prin Spațiul Privat Virtual (SPV), o Declarație unică cu estimări. Altfel, vor primi un avertisment de la Fisc sau chiar o amendă de 50 – 500 de lei, dacă au avut abateri.

Registrul unic de control nu este obligatoriu pentru cei cu PFA, lucru confirmat și de reprezentanții ANAF, dar este totuși bine să-l aibă.

În prezentarea pe care a făcut-o, ANAF a precizat că cei care au venituri de peste 300.000 de lei din rețelele de socializare trebuie să plătească TVA de 19%.

Cei care depășesc plafonul de 300.000 de lei sunt obligați să depună formularul 300 Decont de TVA. În cazul în care au și operațiuni intracomunitare, atunci mai au de completat un formular: 390 Declarație recapitulativă privind livrările, achizițiile sau prestările intracomunitare.

Reguli pentru părinții ai căror copii câștigă bani din rețelele de socializare

ANAF a mai precizat că părinții ai căror copii câștigă bani din rețelele de socializare trebuie să depună declarația unică în numele acestora, cu semnătură electronică prin SPV.

„Minorul nu poate să-și facă SPV decât prin împuternicit, prin certificat digital, prin tutore. Ca părinte, vă luați semnătură electronică și depuneți Declarația prin SPV”, au explicat reprezentanții ANAF.

Cine și câți bani trebuie să plătească la stat

Sunt trei plafoane pentru plata contribuțiilor, de 6, 12 și 24 de salarii minime. Astfel cei care au venituri între 18.000 și 36.000 lei pe an trebuie să plătească CASS de 1.800 de lei, în timp ce CAS este opțional.

Cei cu venituri situate între 36.000 și 72.000 lei pe an trebuie să plătească CAS de 9.000 de lei și CASS de 3.600 de lei. Cei care obțin venituri de peste 72.000 de lei pe an trebuie să plătească CAS de 18.000 lei și CASS de 7.200 de lei.

În cazul veniturilor ce sunt sub șase salarii minime se plătește doar impozitul pe venit, de 10%.