05 sept. 2023 | 08:02

Reforma pensiilor din România, o miză de miliarde. Câți bani pierd românii, fondurile europene din PNRR

ACTUALITATE
Reforma pensiilor din România, o miză de miliarde. Câți bani pierd românii, fondurile europene din PNRR

Nici nu începe bine sesiunea parlamentară, iar românii trebuie să se pregătească sufletește pentru o serie de reforme care îi vor lovi cât se poate de serios la buzunare. Există însă și vești bune.

Nicolae Ciucă este președintele Senatului și, în seara trecută, a postat un mesaj pe Facebook cu urgențele pe care trebuie să le aibă în vedere senatorii români. Dacă aceste aspecte nu vor fi tratate cu maximă seriozitate, există riscul pierderii de bani europeni din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ce planuri are Parlamentul pentru viitorul românilor

În postare disponibilă pe rețeaua de socializare, Nicolae Ciucă a cerut mobilizarea exemplară a senatorilor, ca modificările legislative să treacă într-un timp cât mai scurt prin Parlament. În primul rând, acestea sunt măsuri necesare pentru echilibrarea bugetului și pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR.

„Prioritățile legislative ale noii sesiuni parlamentare care a început astăzi sunt, în mod categoric, măsurile fiscale necesare echilibrării bugetare și jaloanele din PNRR care vizează reformarea sistemului general de pensii, a pensiilor de serviciu și o nouă lege a salarizării din sectorul public.

De îndeplinirea acestor jaloane depinde accesul României la fondurile europene din PNRR. Nu ne permitem să pierdem acești bani. De aceea, le cer colegilor senatori ca mobilizarea pentru dezbaterea și votarea obiectivelor legislative din PNRR să fie una exemplară.

De asemenea, urmărim ca legile să fie mai simple și mai clare. Și în această sesiune de toamnă, voi continua să lucrez la eliminarea suprapunerilor din acte normative și la reducerea birocrației”, a transmis Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

În același context, președintele Senatului a conștientizat că încrederea românilor în Parlament este la un minim istoric, iar pentru a se remedia acest lucru, trebuie să nu mai existe circ și gesturi la limita bunului simț între aleși. În opinia sa, puterea și opoziția trebuie să dea dovadă de responsabilitate și să colaboreze pentru binele țării.

„Ca președinte al Senatului, îmi asum să contribui la reclădirea încrederii cetățenilor în instituția parlamentară. Pentru acest obiectiv sunt necesare o atitudine echilibrată și un comportament serios, fără circ și fără gesturi la limita bunului simț. Parlamentul nu trebuie să fie scena demagogiei, nici a scandalului politic, ci a muncii pentru cetățeni și a profesionalismului.

Invit toate grupurile parlamentare la decență și la activitate eficientă. Traversăm un context economic și social complicat, în care se impune ca atât puterea, cât și opoziția, să dea dovadă de responsabilitate. Urez tuturor colegilor putere de muncă și gândul bun, pentru a servi cum se cuvine interesele românilor și ale României. Doamne ajută!”, se mai arată în mesajul liderului PNL, Nicolae Ciucă.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele