12 iun. 2023 | 18:16

Reacția lui Putin după ce Berlusconi a murit. Cei doi erau buni prieteni

ULTIMA ORĂ
Reacția lui Putin după ce Berlusconi a murit. Cei doi erau buni prieteni

Fostul premier italian, Silvio Berlusconi a încetat, luni, din viață. Decesul său a provocat multă tristețe în lume. Președintele rus Vladimir Putin l-a numit pe Berlusconi un prieten drag și un politician remarcabil, într-un omagiu adus fostului premier italian, care a decedat la Milano la vârsta de 86 de ani.

Liderul de la Moscova a transmis un mesaj de condoleanțe adresat președintelui italian Sergio Mattarella, publicat pe site-ul Kremlinului.

”Pentru mine, Silvio a fost o persoană dragă, un prieten adevărat”

Silvio Berlusconi va fi ținut minte în Rusia ca un susținător consecvent și de principiu al consolidării relațiilor de prietenie între țările noastre. El a avut o contribuție personală cu adevărat neprețuită la dezvoltarea unor parteneriate ruso-italiene reciproc avantajoase.

Pentru mine, Silvio a fost o persoană dragă, un prieten adevărat. Întotdeauna i-am admirat sincer înțelepciunea, capacitatea sa de a lua decizii echilibrate și prevăzătoare chiar și în cele mai dificile situații. În timpul fiecăreia dintre întâlnirile noastre, am fost literalmente încărcat de incredibila sa vitalitate, optimism și simțul umorului. Moartea sa este o pierdere ireparabilă și o mare tristețe”, se arată în mesajul lui Putin.

Berlusconi și Putin au fost aliați de mult timp, iar fostul premier italian a stârnit controverse la începutul acestui an când l-a învinuit pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru războiul din Rusia.

În timpul campaniei electorale din Italia de anul trecut, Berlusconi a declarat că s-a „reconectat” cu Putin – care duce un asalt total asupra Ucrainei – și s-a descris ca fiind unul dintre „cei cinci prieteni adevărați” ai președintelui rus, potrivit unei înregistrări audio publicate în presa italiană.

Berlusconi „a fost considerat pe bună dreptate patriarhul politicii italiene și s-a bucurat de un mare prestigiu internațional”, a mai afirmat, luni, Putin.

Silvio Berlusconi, unul dintre prietenii liderului rus a fost criticat în Occident pentru că i-au fost alături mult timp după confiscarea Crimeei de către Rusia, în 2014, de la Ucraina.

El și-a atras antipatii chiar înainte de alegerile din Italia de anul trecut, când a declarat că Putin a fost „împins” să invadeze Ucraina cu câteva luni înainte și că ar fi vrut să pună „oameni decenți” la conducerea Kievului.