Ratele românilor, pretext de campanie electorală: cum ajunge statul român să-ți plătească rata la bancă, în teorie
Unul dintre cele mai populiste proiecte care au ajuns în centrul atenție în această săptămână vine de la PSD și, printre alte, promite să te plătească ratele la bancă ale românilor, parțial. Argumentul este că statul român ar trebui să compenseze rata inflației și creșterea dobânzii de referință din partea BNR. Realitatea este însă una semnificativ mai complicată.
Deputatul PSD, Marius Ostaficiuc, a venit în parlament cu o propunere legislativă legată de ratele la bănci ale românilor. În opinia sa, este nevoie de o intervenție a statului pentru a-i ajuta pe cei care sunt inevitabil afectați de creșterea accelerată a dobânzilor din ultimul an. Statul nu va interveni însă pentru a reduce inflația, respectiv dobânzile, prin decizii economice inteligente, cu beneficii pe termen lung. NU. În schimb, va arunca cu bani în piață, plătind ratele românilor și, dintr-un punct de vedere, făcând mai mult rău. Nu de alta, dar așa se alimentează în continuare creșterea inflației, a dobânzilor, înăsprirea politicilor monetare și nu numai.
Proiectul PSD care îți rezolvă toate problemele cu ratele
„Românii au nevoie de sprijin urgent pentru a depăși problema majorării ratelor bancare. Nu de vorbe, ci de măsuri punctuale. Din păcate, pentru mulți dintre cei îndatorați băncilor, diferența dintre vechea rată și noua rată reprezintă marja de supraviețuire de zi cu zi. Voi propune în ședința Comisiei de buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, o serie de soluții pentru ca această chestiune să aibă o finalitate.
Nu exclud ca, alături de colegii mei, să urmăm exemplul altor state și să cerem băncilor abordarea unei alte politici în raport cu clienții lor, o politică rezonabilă, de înțelegere a fiecărui caz în parte. E o strategie care astăzi, pe fondul neîncrederii tot mai mari în sistemul bancar, mi se pare de bun simț. La întâlnirea din noiembrie cu premierul Nicolae Ciucă, spre exemplu, președintele Guvernului spaniol, Pedro Sanchez Perez-Castejon, a fost ferm pe acest subiect: nu mai protejăm băncile, ca înainte, ci protejăm cetățenii! Solicitarea către bănci de a reduce povara dobânzilor este exact o formă de protecție a cetățeanului în raport cu sistemul bancar. Nu știu ce și cât a înțeles premierul Ciucă din această lecție, însă ar trebui să își ia notițe dintr-un astfel de mod de a gândi în favoarea cetățeanului.
Ca prim pas, este necesară înființarea neîntârziata a unui grup de lucru la nivel parlamentar, cu dialog direct cu reprezentanți ai Guvernului și ai Băncii române. Acest grup trebuie sa funcționeze în beneficiul a milioane de români afectați iremediabil de creșterea ratelor. Am ridicat această chestiune în presă locală, tocmai pentru că zeci de ieșeni mi-au semnalat modul în care viața lor este schimbată, la propriu, de aceste hocus-pocusuri financiar-bancare pe care mulți dintre ei nici nu le înțeleg.”, a explicat deputatul social democrat, Marius Ostaficiuc, conform Antena 3.
Pentru ca suprasimplificarea realității din economia românească să fie completă, PSD-istul a făcut o paralelă cu reducerea cu 50 de bani de la pompă. ”Așa cum s-au găsit soluții pentru cei 50 de lei la pompă pentru o perioadă de timp, așa cred că se vor putea găsi soluții pentru a putea sprijini și ratele românilor”, a mai declarat deputatul PSD.