Profețiile lui Nostradamus pentru 2024. Ce se va întâmpla în lume, potrivit celebrului prezicător
Este iarăși acea perioadă a anului când toată lumea devine interesată de ceea ce a zis astrologul din secolul al XVI-lea, Nostradamus.
Ce ar fi profețit Nostradamus pentru 2024
Anul trecut, predicțiile includeau informații de la dezastrul de pe Marte la un „foc ceresc pe edificiul regal”, pe care susținătorii lui Nostradamus l-au interpretat ca pe faptul că un meteorit ar putea incendia Buckingham Palace și ar putea forța regele să locuiască în unul dintre celelalte palate, castele sau case ale sale.
Ei bine, aproape am trecut anul și acest lucru nu s-a întâmplat, dar nu te grăbi să te simți confortabil, pentru că în anul urmptor, publicațiile afirmă că va trebui să ne confruntăm cu toate acele lucruri de mai sus care nu s-au materializat, precum și cu dezastre globale și un război cu China.
Deși nimic din toate acestea nu sună prea plăcut, n-ar fi rău să ne gândim că Nostradamus a prezis că lumea va lua sfârșit în 1999, poate așa ne mai calmăm.
Iată ce presupune că Nostradamus că se va întâmpla în anul 2024, la 25 de ani după apocalipsa care n-a mai fost.
Vezi și: ”Noul Nostradamus” face preziceri cutremurătoare. Fenomenul care ar putea ucide milioane de oameni
Al treilea război mondial?
Unele surse susțin că Nostradamus a prezis un război iminent cu China, bazându-se pe un pasaj care spune că un „adversar roșu va deveni palid de frică”.
Analizele la care face referire JPost sugerează că țările NATO ar putea fi implicate, ceea ce ar putea duce la un război total, o interpretare generoasă a unei afirmații vagi, de altfel.
Se pare că regele Charles s-ar putea să nu se bucure prea mult de noul său rol pentru mult timp. Un pasaj din operele lungi și deliberat vagi ale lui Nostradamus se referă la un „Rege al Insulelor” care va fi „îndepărtat cu forța”.
Dar ce a prezis el cu adevărat pentru 2024? Absolut nimic. Lucrul minunat la a prezice viitorul este că, cu cât ești mai vag, cu atât poți avea dreptate despre mai multe subiecte.
Nostradamus era deosebit de bun în a face predicții atât de vagi încât, în cele din urmă, cineva ar putea să le asocieze cu un eveniment din lumea reală.
Acestea sunt cunoscute sub numele de „postdicții”, pentru că nu ai putea ghici niciodată ce prezicea el înainte ca evenimentul să se întâmple, dar după eveniment poți găsi un pasaj care pare că el știa totul de la început – și chiar și atunci nu sunt prea precise.
De exemplu, un pasaj care părea să prezică ascensiunea lui Hitler sună cam așa, într-o traducere aproximativă:
„În centrul Europei de Vest, un copil va fi născut din oameni săraci. El, care cu limba sa va seduce o mare trupă. Faima lui se va întinde către ținutul de Est”
Dacă l-ai fi citit înainte, poate că ai fi putut ghici că se referă la nașterea unui om faimos în Europa de Vest, dar atât.
Abia după ce Hitler a ajuns la putere, oamenii au decis că la el trebuie să se refere Nostradamus.