21 iun. 2023 | 15:53

Profesorii, tot nemulțumiți de salariile mările? „Leafa nu s-a triplat, doar s-a dublat”

ACTUALITATE
Profesorii, tot nemulțumiți de salariile mările?

După săptămâni delicate în sistemul de învățământ românesc, presărate cu tensiuni și greve, cadrele didactice și restul personalului au obținut ce și-au dorit din partea autorităților. Acum beneficiază de salarii majorate substanțial, dar s-ar putea să avem o mare problemă.

E vorba despre faptul că foarte probabil ca noile majorări primite de la Guvern să nu fie chiar pe placul profesorilor, care poate se așteptau la mai mulți bani.

Salariile profesorilor debutanți doar s-au dublat, nu s-au triplat

Conform unei analize recente a edupedu.ro, afirmația ministrului Ligia Deca conform căreia salariul unui profesor debutant s-a triplat din 2016 până acum, nu stă în picioare pe deplin. Ceea ce ne duce cu gândul că profesorii s-ar fi așteptat chiar la o triplare a venitului net, nu a celui brut, așa cum s-ar fi întâmplat, de fapt, în realitatea economică.

„Dacă raportăm la luna decembrie 2016, salariul de bază al unui profesor debutant cu studii superioare a crescut de trei ori, s-a triplat”, a declarat ministrul.

„Dacă am adăuga la salariul din luna iunie, obținut în urma grevei generale, prevăzut de OUG 57/2023, pentru un profesor debutant cu studii superioare, de 3.157 de lei net (cu deducerea personală inclusă), atunci creșterea salarială față de luna decembrie 2016 ar fi de 157%, cu doar 9% peste creșterea înregistrată de indicele prețurilor de consum în perioada de 6 ani și jumătate evocată de ministrul Ligia Deca”, conform sursei citate.

Pe de altă parte, pentru angajații la stat, indiferent de poziție, vine o poziție fermă din partea autorităților, care par să înceapă să ceară performanță de la cei ce ocupă birouri în diverse instituții.

„Toţi funcţionarii statului român trebuie să înţeleagă că avem nevoie de performanţă în administraţie. Statul român nu mai poate plăti doar pentru ca bugetarii să vină la birou, iar asta este valabil de la nivel de ministru până la nivelul funcţionarilor de execuţie”, a declarat Marcel Ciolacu.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele