Producția scăzută de petrol va afecta întreaga economie: Ce spun specialiștii
Extinderea de către Arabia Saudită şi Rusia a reducerilor de producţie până la finalul anului va duce la un deficit de aprovizionare substanţial în trimestrul patru, conform previziunilor Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), transmite Reuters, citat de Agerpres.
În 2022, grupul OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) a început limitarea furnizării pentru a sprijini creşterea preţului petrolului. Luna aceasta, cotaţia ţiţeiului Brent a depăşit 90 dolari per baril, pentru prima dată în acest an, după ce Arabia Saudită şi Rusia au anunţat o reducere combinată a producţiei cu 1,3 milioane de barili pe zi (bpd) până la finalul lui 2023.
Decizia statelor membre OPEC+ de a reduce de la începutul anului producţia cu 2,5 milioane bpd a fost până acum compensată de livrările mai mari de la producători din afara grupului, inclusiv Statele Unite, Brazilia şi Iran, apreciază IEA.
„Dar din septembrie încolo, pierderile de producţie ale OPEC+ vor duce la un deficit de aprovizionare substanţial în trimestrul patru”, avertizează IEA. Instituţia estimează că lipsa reducerilor la începutul anului viitor va determina un surplus de petrol pe piaţă, deşi stocurile vor fi la un nivel scăzut, sporind riscul creşterii volatilităţii într-un mediu economic fragil.
Mediul economic este fragil
Temerile economice, în special în urma redresării mai lente a Chinei după pandemie, au fost amplificate de îngrijorările că ratele dobânzilor vor rămâne ridicate în SUA. Totuşi, cererea în China, cel mai mare importator global de petrol, a rămas până acum „în mod remarcabil neafectată de scăderea activităţii economice”, apreciază IEA.
Atât IEA cât şi OPEC sunt optimiste în privinţa cererii din China în acest an, astfel încât cele două instituţii nu au modificat semnificativ previziunile privind cererea globală de petrol în 2023 şi în 2024.
IEA estimează că anul acesta cererea globală de petrol va creşte cu 2,2 milioane bpd, în timp ce OPEC se aşteaptă la un avans de 2,44 milioane bpd.
În schimb, pentru anul viitor IEA se aşteaptă la o încetinire a creşterii cererii globale de petrol cu un milion bpd, în timp ce OPEC se aşteaptă la un avans de 2,25 milioane bpd.