14 iul. 2023 | 17:31

Primarul din Corbeanca, trimis în judecată de DNA. A luat mită de aproape 4 milioane de euro

ULTIMA ORĂ
Primarul din Corbeanca, trimis în judecată de DNA. A luat mită de aproape 4 milioane de euro

Primarul din comuna ilfoveană Corbeanca a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție. Aceștia îl acuză pe Anton Valeriu că ar fi primit mită de aproape 4 milioane de euro, cash sau în terenuri pentru restituirea unor terenuri.

Primarul din Corbeanca, trimis în judecată

Ulterior, primarul din Corbeanca ar fi vândut terenurile pe care le-a primit mită.

În același dosar este anchetat și omul de afaceri Robert Ilie Mihăilă, nepot al primarului.

Comunicatul DNA:

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 522/VIII/3 din 04 mai 2023 și nr. 524/VIII/3 din 5 mai 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:

ANTON VALERIU, primar al comunei Corbeanca, județul Ilfov și președinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită, în formă continuată,
– spălare a banilor, în formă continuată,
– instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
– participație improprie la fals intelectual”, se arată în comunicatul DNA.

Nepotul primarului a comis infracțiunile de complicitate la luare de mită în formă continuată, complicitate la spălare a banilor, fals în înscrisuri și participați improprie la fals intelectual.

Se pare că primarul din Corbeanca i-ar fi cerut unei persoane jumătate din drepturi pentru a îi rezolva favorabil cererile de restituire a unor terenuri de pe raza comunei, care fuseseră confiscate de regimul comunist.