Premieră în medicină. Un nas imprimat 3D, atașat unei femei. ”Voi ieși din casă, după 10 ani”
O femeie din Franța care și-a pierdut o parte din față din cauza unei probleme de sănătate de natură oncologică a primit un transplant de nas rar – unul ce a fost imprimat 3D. Pacienta a spus că plănuiește să iasă din casă, după o pauză de zece ani.
Un nas imprimat 3D, premieră în medicină
Nasul personalizat a fost realizat aproape în totalitate în laborator. Însă, vasele de sânge sunt prea mici și complexe pentru a fi țesute în structura imprimată 3D. Din acest motiv, chirurgii l-au atașat mai întâi la o regiune foarte vascularizată a corpului: antebrațul.
După două luni în care s-a dezvoltat pe braț, nasul a fost mutat pe fața femeii în timpul unei microchirurgii ce a durat șase ore, în care s-a încercat conectarea cu grijă a noilor sale vase de sânge la tâmpla pacientei.
În noiembrie 2022, după zece zile de spitalizare și trei săptămâni de antibiotice, chirurgii de la Institutul Oncologic al Universității Toulouse din Franța au anunțat că pacienta lor „se simte foarte bine”.
„Când m-am trezit a doua zi, am fost absolut copleșită. Nu am mai ieșit în oraș de zece ani, iar eu și soțul meu am decis să ieșim din nou în curând la un restaurant!”, a declarat pacienta pentru cotidianul francez Le Monde la sfârșitul anului 2022.
De unde a pornit ideea
Potrivit reportajului publicat de La Monde, unul dintre chirurgii care au condus acest caz, Agnès Dupret-Bories, a fost inspirat să încerce să implanteze un nas imprimat 3D după ce a discutat cu un doctorand din Belgia, în urmă cu câțiva ani.
Acest student era un om de știință în domeniul biomaterialelor, care anterior testase implanturi biosintetice pe pomeți în timp ce lucra la o companie de imprimare 3D, numită Cerhum.
În 2021, Dupret-Bories, împreună cu colegul ei, Benjamin Vairel, a apelat la Cerhum pentru a imprima o replică a nasului folosind hidroxiapatită, un mineral natural ce ajută la formarea dinților și a oaselor. Pielea și cartilajul au fost apoi prelevate din corpul pacientei și folosite pentru a crea nasul.
În cele din urmă, mici vase de sânge din antebrațul pacientei au fost lăsate să colonizeze în mod natural implantul pe parcursul a două luni. „Astăzi, transplantul este un succes„, se arată în traducerea unei postări pe Facebook a Centrului Spitalicesc Universitar De Toulouse, publicată în noiembrie 2022.
După nouă ani și mai multe reconstrucții nazale eșuate, pacienta își are în sfârșit nasul înapoi. În prezent, se pare că poate mirosi mai bine ca niciodată.
„Acest tip de reconstrucție nu mai fusese niciodată realizat pe o zonă atât de fragilă și slab vascularizată”, au declarat oficialii spitalului pentru cotidianul londonez Evening Standard.
Chirurgii din Franța speră acum să folosească tehnica revoluționară pentru a îmbunătăți implantarea altor implanturi corporale în viitor.