13 iul. 2023 | 11:44

Percheziții în scandalul ”căminelor groazei”. Procurorii DNA, la agenția care ar fi trebuit să controleze centrele

ULTIMA ORĂ
Percheziții în scandalul ”căminelor groazei”. Procurorii DNA, la agenția care ar fi trebuit să controleze centrele

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează percheziţii, joi, la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Ilfov, care ar fi trebuit să controleze azilele, precum şi la Centrul de bătrâni Armonia de lângă București.

Percheziții DNA în scandalul căminelor groazei

Potrivit unor surse apropiate acestei noi anchete deschise de procurori spun că funcționari de acolo sunt bănuiți că l-au ajutat pe unul dintre patronii ”căminelor groazei” din Voluntari, Ștefan Godei, să ascundă neregulile din centrul Armonia din oraș.

De asemenea, anchetatorii anticorupție descind la această oră și la azilul din Ilfov, ce a fost închis după perchezițiile procurorilor DIICOT de săptămâna trecută.

În urma controalelor pe care le-au făcut, funcționarii din cadrul la AJPIS au constatat că nu este nicio neregulă astfel încât să fie propusă suspendare activității sau închiderea azilelor.

Avertisment înainte de controale

Procurorii verifică documente, cum a fost acordat avizul pentru centrul lui Ștefan Godei și felul în care au fost efectuate controalele.

Din informațiile furnizate de procurori, Ștefan Godei, director al unui centru, ar fi avut parte de ajutorul mai multor angajați din instituții-cheie. În stenograme apare o discuție dintre o femeie cu funcție de conducere din AJPIS care l-ar fi avertizat pe acesta înainte de efectuarea unor controale.

Totodată, anchetatorii au arătat că patronul azilelor a fost ajutat de angajați din Direcția de Asistență Socială Ilfov în redactarea documentelor, a actelor centrului, astfel încât să nu primească sancțiuni, la eventuale controale.

În ciuda faptului că ministrul Muncii, Marius Budăi, l-a demis pe șeful Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, conducerea Agenției Județene nu a fost demisă. Motivul este acela că postul este ocupat prin concurs și este nevoie de o comisie disciplinară care să verifice dacă a fost încălcată legea și care ulterior să propună demiterea.

Marius Budăi și-a anunțat joi demisia în ședința de Guvern în urma scandalului căminelor groazei din Ilfov. Oficialul avea în subordine instituții de verificare și control care nu și-au făcut treaba și nu au verificat corect modul în care sunt tratați bătrânii. Interimatul va fi asigurat de vicepremierul Marian Neacșu.