15 aug. 2023 | 12:38

Pensiile speciale, greu de eliminat: nu se dorește renunțarea la ele, nici măcar nu pot fi recalculate

ACTUALITATE
Pensiile speciale, greu de eliminat: nu se dorește renunțarea la ele, nici măcar nu pot fi recalculate

Pensiile speciale sunt privite de beneficiari drept un drept care, odată ce le-a fost conferit, nu mai poate fi luat înapoi și nici modificat. Astfel, eliminarea sau chiar doar recalcularea acestor beneficii bănești devine misiune imposibilă sau măcar extrem de greu de dus la bună îndeplinire.

În România avem două mari tabere, atunci când se dezbate subiectul pensiilor de serviciu, sau al pensiilor speciale, așa cum sunt ele denumite de cei care se opun acestor beneficii.

Pe de-o parte avem milioanele de români de rând, pensionari sau simpli angajați care nici măcar nu visează să câștige pe lună atât de mulți bani cât încasează în medie un pensionat special. Pe de alta, avem beneficiarii acestor pensii de serviciu, care în mod evident nu-și doresc să piardă banii. Cine în locul lor ar vrea acest lucru?

Alba-neagra cu pensiile speciale. Ni se promite că vor fi tăiate, dar se ține cu dinții de ele

Problema este însă legată de faptul că trebuie să îndeplinim reforme în sistemul de pensii, bugetul public e pe butuci, cheltuielile statului sunt exagerate în raport cu veniturile și avem o discrepanță foarte mare, o inegalitate socială uriașă între pensionarii obișnuiți și cei speciali.

Desigur că e firesc ca un fost zidar, fără funcție de răspunere, fără școală, să primească o pensie mai mică decât cea a unui fost magistrat, care a judecat destinele oamenilor, însă trebuie găsită o echitate, un echilibru. Nu e posibil ca primul să moară de foame, iar celălalt să primească beneficii cât nu poate cheltui într-o viață. Cam așa ar trebui privite lucrurile, însă cei care nu doresc eliminarea sau recalcularea pensiilor speciale par să nu aibă niciun fel de deschidere către subiect și invocă faptul că judecătorii CCR au subliniat că pensiile magistraților nu pot fi recalculate, aceștia având în drept constituțional securitatea financiară.

„Decizia era de așteptat, pentru că chiar în jalonul 215 din PNRR care face referire la pensiile speciale, se face și mențiunea riguros corectă: cu respectarea deciziilor Curții Constituționale. Să ne amintim că instanța de contencios constituțional a pronunțat o decizie cu privire la pensiile magistraților încă din anul 2010, decizia 900, în care a stabilit reperele statutului magistraților, judecători și procurori.

Știm că jurisprudența CCR este obligatorie pentru tot românul, este obligatorie chiar și pentru legiuitor. Între timp, instanța s-a mai pronunțat cu privire la statutul magistraților și altor legi prin care s-a propus modificarea acestui statut. Așadar, era de așteptat. Dacă ne uităm în prezenta decizie, foarte multe referiri sunt făcute la deciziile anterioare în materie”, a declarat Tudorel Toader, conform DC News.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele