28 nov. 2023 | 19:42

Orașul Leului: Lumea subacvatică perfect conservată din China, veche de 600 de ani

ACTUALITATE
Orașul Leului: Lumea subacvatică perfect conservată din China, veche de 600 de ani

Orașul Leului (Lion City) a fost inundat în mod deliberat, dar arhitectura sa veche a rămas frumos conservată până în zilele noastre.

Orașul Leului din China

Cuibărit sub suprafața liniștită a lacului Qiandao din provincia Zhejiang, China, se află o lume scufundată, înghețată în timp – orașul antic Shicheng, o rămășiță veche de 600 de ani din trecutul imperial al Chinei.

Deseori denumit „Orașul Leului” (datorită apropierii sale de Muntele Wu Shi sau „Five Lion Mountain”), rapoartele contradictorii sugerează despre el că această minune scufundată a fost stabilită pentru prima dată fie în timpul dinastiei Han între anii 25-200 d.Hr., fie Dinastia Tang (618-907), dar cercetătorii sunt de acord că a atins apogeul în timpul dinastiei Ming și Qing (1368-1912).

Vezi și: Miticul ținut pierdut Lyonesse a fost „Atlantida” Angliei: țara e menționată în legendele regelui Arthur, dar a existat oare cu adevărat?

În ciuda arhitecturii sale incredibile, orașul a fost inundat în mod deliberat în 1959, pentru a face loc barajului hidroelectric Xin’an. Acum, orașul este ascuns la 40 de metri sub suprafața lacului, care este situat la aproximativ 400 de kilometri (249 de mile) sud de Shanghai. La momentul inundației, aproape 300.000 de oameni au fost mutați. Mulți dintre ei aveau legături ancestrale și culturale profunde cu orașul.

Cât de mare este

Timp de zeci de ani, orașul a fost „uitat” până când a fost „redescoperit” în 2001, când guvernul chinez a organizat o expediție pentru a vedea ce a mai rămas din creația sa acvatică. Interesul față de sit a fost generat și mai mult un deceniu mai târziu, când China National Geography a publicat un articol care discuta despre oraș și dezvăluia câteva fotografii și ilustrații nevăzute până atunci cu felul în care ar fi putut arăta în trecut.

De atunci, alte expediții și explorări ne-au oferit fotografii care ne-au ajutat să reconstruim viața acestei capsule a timpului. Datorită faptului că este scufundat în apă dulce și are o expunere relativ scăzută la lumină și oxigen, orașul rămâne uimitor de conservat.

Orașul în sine nu e masiv; măsoară aproximativ o jumătate de kilometru pătrat (0,2 mile pătrate). Are, de asemenea, cinci intrări, ceea ce este neobișnuit. Orașul are, de asemenea, multe statui de piatră frumos conservate ale diferitelor animale, inclusiv lei, dragoni și fenix, împreună cu inscripții istorice care datează din 1777.

Vezi și: Orașul subacvatic care “aduce” cu Atlantida e real: ce au descoperit cercetătorii despre Atlit Yam

Am venit la facultate în București, de la malul mării, acum nouă ani. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, secțiunea Comunicare și Relații ... vezi toate articolele