Orașul în care este ‘interzis să mori’. Locul din lume supranumit ‘Adăpostul Apocalipsei’, cea mai nordică așezare din lume

ACTUALITATE
Orașul în care este 'interzis să mori'. Locul din lume supranumit 'Adăpostul Apocalipsei', cea mai nordică așezare din lume
15 ian. 2023 | 11:17

Longyearbyen este cea mai nordică așezare din lume, cu o populație de aproximativ o mie de locuitori și cea mai mare zonă locuită din arhipelagul Svalbard, din Norvegia. Orașul cel mai nordic din lume are cel mai mare buncăr de pe Pământ, vestitul adăpost al „Apocalipsei”.

Longyearbyen este cel mai populat oraș din Insulele Svalbard. Este situat pe un arhipelag îndepărtat și înghețat al Oceanului Arctic, la jumătatea distanței dintre Norvegia și Polul Nord, și este considerat „nordul lumii”. Soarele aici nu răsare de la sfârșitul lunii octombrie până în ianuarie. Temperaturile au atins minime record de -47 de grade Celsius.

Orașul se întinde de-a lungul poalelor malului stâng al Văii Longyear și pe malul Adventfjorden, scurtul estuar care duce în Isfjorden, de pe coasta de vest a Spitsbergen, cea mai largă intrare a insulei. Începând cu 2002, Longyearbyen Community Council a devenit o municipalitate oficială norvegiană.

Cunoscut ca orașul Longyear până în 1926, orașul a fost înființat și numit după americanul John Munro Longyear, a cărui companie Arctic Coal a început să exploateze cărbune acolo, în 1906. Norske Spitsbergen Kulkompani (SNSK) a preluat operațiunile miniere în 1916 și încă conduce mineritul în zonă.

În orașul Longyearbyen e „interzis” să mori

Marina militară germană sub regimul nazist a distrus aproape complet orașul la 8 septembrie 1943, dar reconstrucția a avut loc după cel de-al Doilea Război Mondial. Din punct de vedere istoric, majoritatea operațiunilor miniere s-au mutat în Sveagruva în anii 1990, iar producția a încetat în 2017 din cauza pierderilor financiare imense suferite de SNSK din 2014, din cauza condițiilor pieței. Între timp, orașul a cunoscut o creștere mare a turismului și a cercetării. Aceasta include sosirea unor instituții precum Centrul Universitar din Svalbard, Svalbard Global Seed Vault și Svalbard Satellite Station. Aeroportul Svalbard, Biserica Svalbard și magazinul universal Svalbardbutikken deservesc comunitatea.

Lucrul special la acest oraș este că de peste 70 de ani, în Longearbyen există o interdicție a înmormântărilor din cauza temperaturilor scăzute și a permafrostului. Stratul de gheață de sol din Longearbyen pur și simplu nu se topește, nici măcar vara, împiedicând corpurile să se descompună. Între 1917 și 1920 țara a fost lovită de o epidemie teribilă, iar după 13 ani, autoritățile și-au dat seama că victimele sunt încă intacte. Temându-se de un nou val de pandemie, au decis să închidă cimitirul, interzicând alte înmormântări. Crucile se află încă în cimitir ca monumente memorial.

Longyearbyen, cel mai nordic oraș din lume

Micul oraș Longearbyen nu are cămine pentru bătrâni, iar în cazul unei boli grave, autoritățile trebuie să transfere pacientul la cel mai apropiat spital, care se află la două ore distanță. Chiar și nașterile sunt, practice, imposibile în acest oraș. Femeile însărcinate sunt forțate să se mute pe continent cu trei săptămâni înainte de a naște. Micul spital de pe insulă nu este echipat și funcționează doar în caz de urgență extremă. De asemenea, poți lucra până la bătrânețe în Longearbyen, dar de îndată ce ști gata de pensionare, trebuie să te întorci pe continent.

Orașul Longyearbyen

În această localitate a fost construit în anul 2008 (26 februarie 2008) un depozit de semințe care va păstra, când va fi la maximă capacitate, semințele a aproximativ o sută de milioane de specii de plante de pe glob. În prezent, depozitul găzduiește semințele a aproximativ jumătate de milion de specii. Svalbard International Seed Vault (SISV), cunoscut și ca “seiful pentru sfârșitul lumii”, este conceput pentru a păstra câte un eșantion din toate varietățile de plante cunoscute de om.

Longyearbyen a fost ales pentru a găzdui acest depozit, pentru stabilitatea sa seismică și pentru că, fiind săpat în solul înghețat în permanență al teritoriului arctic, ușurează conservarea. Semințele sunt împachetate în folie de aluminiu, înconjurate de ziduri de un metru grosime. Seiful are un tunel de 125 metri lungime, săpat în stâncă. Chiar dacă sistemele de refrigerare se defectează, spun specialiștii, temperatura muntelui va fi inferioară temperaturii de congelare datorită permafrostului, acoperământul de gheață veșnic al regiunii.

Am venit la facultate în București, de la malul mării, acum nouă ani. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, secțiunea Comunicare și Relații ... vezi toate articolele